1900: Sinaia, „capitala de vară“ a „cremei” societății. La Casino, femeile îşi jucau şi bijuteriile, perlele şi blănurile, iar bărbaţii își pierdeau la ruletă ceasurile din aur

În primele decenii ale secolului al XX-lea, Sinaia devenea „capitala de vară“, destinaţia preferată de relaxare pentru mii de turişti şi protipendadă. Distracţiile, extrem de variate, erau pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele.

Motorul dezvoltării explozive, de la începutul secolului XX, a micuţei localităţi de munte, a fost Carol I, care a ales sălbatica zonă pentru ridicarea Castelului Peleş. Cum regele îşi petrecea aici un timp îndelungat, din mai şi până în noiembrie, micul oraş de la poalele Bucegilor se transforma în această perioadă într-un mic Versailles românesc.

Din dorinţa de a fi în preajma familiei regale, chiar de dinainte de 1900 şi după, Sinaia devine cel mai căutat oraş din România de către lumea bună. Protipendada începe să-şi construiască aici case de vacanţă, aşa-numitele „vile“, însă la sfârşit de săptămână, aici ajungeau, cu „trenurile de plăcere“ tot felul de turişti dornici de distracţie şi „vecinătatea“ cu Casa Regală, arată adevărul.ro

Nenumărate distracţii îi aşteptau pe vilegiaturiştii veniţi la Sinaia în concediu sau doar pentru sfârşitul de săptămână, distracţii pentru toate gusturile, pentru toate vârstele şi toate pungile. În funcţie de buget, turiştii îşi găseau „odaie“ la unul dintre hotelurile mari sau de mâna a doua, ori chiar la particulari, exact ca în zilele noastre.

„Puteai începe dimineaţa cu o plimbare pe jos sau călare pe potecile bine întreţinute, care duceau către chişocurile din pădure (viitorul parc Riegler, actualul parc Dimitrie Ghica – n.r.), unde se afla şi grădina zoologică, spre pavilioanele Sfânta Ana sau spre Piscul Câinelui, unde găseai grătare cu mititei şi bere rece de Azuga, pe drumurile pietruite până la Urlătoarea în Poiana Ţapului, unde te aştepta un negustor cu bere răcită în vârtoarea cascadei, la Poiana Stânii Regale, unde lăptarul palatului vindea lapte bătut călăreţilor şi excursioniştilor, ori la Tirul cu Porumbei, unde Societatea Carpatină Sinaia instalase un pavilion pentru trageri la ţintă completat mai târziu cu o terasă la care se serveau porumbei fripţi şi bere clienţilor care veneau aici pentru plăcerea de a-şi procura singuri micul dejun“, scrie arhitectul Dan Manea în volumul „Sinaia – Oraşul elitelor. Arhitectură şi istorie“.

Distracţia de la tirul cu porumbei decurgea în felul următor: clienţii primeau contra unei taxe armă şi cartuşe, iar negustorul elibera câte un proumbel din volierele aflate puţin mai departe. Totul se petrecea în râsetele şi printre glumele consumatorilor aflaţi pe terasă, iar porumbelul împuşcat era câştigul vânătorului de ocazie. De la această modalitatea de distracţie de la începutul secolului al XX-lea a rămas până azi numele cartierului Tirul cu Porumbei.

Cumpărături de lux, casino şi aglomeraţie la terase

După-amiaza, turiştii se plimbau în parcul central, unde cânta fanfara militară sau pe Strada Peleşului, unde erau puzderie de buticuri şi magazine: farmacia Cerbul, chioşcul de tutun, ziare, reviste şi vederi din colţ, magazinul cu articole de sport al lui Shor, studioul fotografului Pilescu, bomboneria Suchar, magazinul de lux de marochinărie şi cadouri Djaburov, frizeria şi salonul de coafură al lui Ionică, până la bazarul oriental al lui Hago Benlian din capătul dinspre mănăstire.

Cu turban roşu-visiniu şi şalvari de mătase, turcul Hagi Benlian sau Benli, cum îl ştia toata lumea, momea trecătorii cu tot felul de podoabe orientale: argint filigranat, încrustaţii în metal, obiecte de jad, chihlimbar, sidef, corali, mărgean; dulciuri ca la Istanbul: bomboneturi, siropuri, sugiuc, rahat, nuga, susan, baclavale, pistil de caise, dulceţuri şi serbeturi; tutun sau ţigarete şi cafea.

„Toată această lume pestriţă umplea seara saloanele şi terasele (Luther, Bragadiru, Oppler sau Stassman), restaurantele Palas – Capşa, Caraiman, Ungarth, cofetăriile Riegler, Kalimtzakis – unde era cele mai bune prăjituri cu frişcă) sau mai modestele cârciumi la Hanu Bălan, La Nea Nae, La Nea Guţă, Cinci mese sau Pisica Neagră. Negustorii se întreceau să le ofere clienţilor în restaurantele sau bodegile lor, «saloane separeu» pentru jucat cărţi, săli cu mese de biliard, piste pentru popice, aduceau lăutari şi orchestre şi, desigur, preparau ceva specific fiecărui local“, mai scrie Dan Manea. 

După 1913, una dintre destinaţiile favorite ale turiştilor la Sinaia era Casino-ul. De neconceput în zilele noastre, acesta era frecventat de până la 800 de persoane pe zi. După ce îşi pierdeau banii la ruletă sau chemin-de-fer, femeile îşi jucau chiar şi bijuteriile, perlele şi blănurile, iar bărbaţii ceasurile din aur.