Proiect: Adolescenții de 16 ani ar putea accesa serviciile unui psiholog fără acordul părinților

O propunere legislativă depusă în Parlament vizează modul în care adolescenții pot accesa sprijin psihologic în România. Inițiatorii proiectului vor ca tinerii care au împlinit 16 ani să poată beneficia de psihoterapie, intervenție psihologică și consiliere școlară fără acordul explicit al părinților. Inițiativa aparține senatorilor USR Ruxandra Cibu Deaconu, Cynthia Păun, Sorin Șipoș și George Ștefănache.
Potrivit acestora, actualele reguli pot întârzia sau chiar bloca accesul unor adolescenți la ajutor specializat în momente dificile. Proiectul include măsuri privind evaluarea profesională, confidențialitatea și protecția minorilor. De asemenea, autorii susțin că schimbarea ar putea avea un impact important în comunitățile unde accesul la specialiști este limitat, în special în mediul rural. Argumentul principal al inițiatorilor este că legislația recunoaște deja, în anumite domenii, capacitatea adolescenților de 16 ani de a lua decizii importante, iar sănătatea mintală nu ar trebui să reprezinte o excepție. Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu afirmă că există numeroși adolescenți care nu reușesc să primească sprijin la timp, deși au nevoie de el. „Avem prea mulți adolescenți care au nevoie de ajutor, dar nu ajung la el la timp. Nu pentru că nu ar vrea să vorbească, ci pentru că, uneori, nu pot face acest pas în mod deschis. Când accesul la un psiholog depinde exclusiv de acordul părinților — inclusiv în cazul consilierilor școlari — există situații în care sprijinul nu mai ajunge deloc. Această propunere nu este despre a exclude părinții, ci despre a avea o soluție și pentru cazurile în care contextul familial nu permite accesul la ajutor,” a declarat senatoarea.
La rândul său, senatoarea Cynthia Păun consideră că actuala situație este dificil de justificat. „La 16 ani, legea recunoaște deja adolescenților capacitatea de a lua decizii importante în anumite domenii ale vieții lor. Este greu de explicat de ce un tânăr poate avea astfel de responsabilități, dar nu poate cere singur ajutor psihologic atunci când are nevoie de sprijin. Vorbim despre o schimbare de bun-simț, construită împreună cu specialiști și gândită pentru situațiile în care lipsa accesului poate avea consecințe serioase,” a adăugat senatoarea.
Inițiatorii subliniază că proiectul nu urmărește eliminarea părinților din procesul terapeutic. Implicarea acestora poate continua ori de câte ori situația o permite și când participarea lor este benefică pentru adolescent. Propunerea a fost elaborată după consultări cu specialiști din domeniul sănătății mintale, care au semnalat dificultățile întâmpinate de unii tineri în accesarea serviciilor de sprijin psihologic.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

