Blocaj pe DN1, din cauza mai multor TIR-uri defecte sau fără anvelope de iarnă
DN 1 s-a blocat în această dimineață pe tronsonul dintre Brașov și serpentinele de urcare spre Predeal, dar și pe raza localității Bușteni. Astfel, potrivit drumarilor, șoseaua s-a blocat pe tronsonul Timiș – Cotul Donului, după ce mai multe TIR-uri au rămas blocate fie din cauză că nu aveau anvelope de iarnă corespunzătoare, fie din cauza apariției unor defecțiuni. Drumarii au încercat să tracteze o parte din camioanele care blocau circulația și și-au făcut loc printre ele, astfel încât după ora 10.00 au reînceput să circule autoturismele.
Potrivit directorului DRDP Brașov, de la Cotul Donului spre limita de județ se circulă în condiții foarte bune. În Bușteni, un TIR s-a urcat pe un parapet, după ce a derapat și a blocat și acolo șoseaua, în prezent fiind în curs de derulare operațiunea de ridicare a mașinii de mare tonaj pentru a fi eliberat carosabilul.
A fost emisă o avertizare WinterCast
Vremea s-a răcit considerabil în întreaga țară, iar meteorologii de la Accuweather au actualizat prognoza meteo, emisând și un avertisment „wintercast”. Se preconizează ninsori abundente în mai multe regiuni ale României.
Veștile nu sunt prea bune pentru români, întrucât vântul va sufla puternic în toată țara, iar în unele zone vor apărea și ninsori. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că România va fi afectată de un vortex polar începând cu joi, 21 noiembrie. Pe lângă temperaturile scăzute, se așteaptă și fenomene meteorologice extreme în mai multe zone ale țării. De asemenea, meteorologii Accuweather au emis un avertisment „wintercast” pentru următoarea perioadă.
Zonele afectate de ninsori în România Meteorologii de la Accuweather au actualizat prognoza pentru următoarele zile și au emis un avertisment „wintercast” pentru mai multe orașe din România. Printre localitățile vizate se află și Cluj-Napoca, unde ninsorile vor începe vineri, 22 noiembrie, în jurul orei 4:00 și vor dura până la aproximativ 9:00, iar stratul de zăpadă va fi de 1-3 centimetri. O altă perioadă de ninsoare va avea loc între orele 21:00 și 23:00, când se va forma un strat de zăpadă de până la un centimetru.
Un alt oraș aflat sub avertisment „wintercast” este Brașovul, unde ninsorile vor fi mai abundente. Aici, stratul de zăpadă va ajunge între 2 și 4 centimetri. Fulgii de nea vor începe să cadă încă de joi, 21 noiembrie, între orele 7:00 și 12:00, iar în continuare vor continua să cadă și vineri, 22 noiembrie, între 7:00 și 9:00, când stratul de zăpadă va fi de aproximativ un centimetru.
Vortexul polar și condițiile meteorologice extreme ANM a modificat prognoza și a anunțat că, începând cu 21 noiembrie, un vortex polar va afecta România, aducând temperaturi scăzute, ploi, vânt puternic, lapoviță și ninsori.
„Vremea se va răci semnificativ față de ziua precedentă în centrul, sudul și estul țării. Cerul va fi predominant înnorat și vor cădea precipitații. Acestea vor fi sub formă de ploaie și lapoviță în sud-est, iar în zonele montane, Maramureș, Transilvania și alte regiuni va ninge. Noaptea, precipitațiile se vor extinde, iar în Banat și subcarpații Olteniei vor fi mixte. În Crișana, Transilvania, Maramureș și mare parte din Moldova, va ninge. În unele zone, cantitățile de apă vor fi semnificative, iar condițiile de polei nu sunt excluse. Vântul va fi moderat, cu intensificări în zonele montane, viscolind ninsoarea, și mai slab în sud-vest, sud-est și local în centru. Temperaturile maxime vor varia între -1 și 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 6 grade”, conform prognozei ANM.
Meteorologii au emis Cod Roșu, iar în țară natura este dezlănțuită
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă că intervine cu peste 150 de utilaje de deszăpezire pe toate drumurile naţionale şi autostrăzile din cinci judeţe din centrul ţării, unde ninge abundemt încă de miercuri noapte. Autorităţile fac apel la cetăşeni să evite deplasările cu autovehiculele, iar dacă acestea sunt absolut necesare, să se asigure că maşinile sunt echipate de iarnă, în condiţiile în care meteorologii au emis cod roşu de viscol pentru anumite regiuni, informează News.ro.
Potrivit unei informări a DRDP Braşov, în mai multe regiuni din ţară ninge abundent, iar iarna s-a instalat în bună regulă. Drumarii au intervenit şi vor interveni în continuare cu peste 150 de utilaje de deszăpezire pe toate drumurile naţionale şi autostrăzile din judeţele Braşov, Sibiu. Mureş, Harghita şi Covasna, iar în noaptea de miercuri spre joi, au răspândit pe carosabil peste 1.000 de tone de materiale antiderapante şi continuă să intervină.
„Pe mai multe drumuri au fost probleme cu copaci doborâţi pe carosabil, dar am reuşit să intervenim fără probleme foarte mari”, precizează sursa citată.
Autorităţile îi atenţionează pe cetăţeni să nu plece la drum dacă nu au maşinile echipate corespunzător, de iarnă. „Conduceţi preventiv şi adaptaţi viteza la condiţiile de drum! NU PLECAŢI LA DRUM DACĂ NU AVEŢI MAŞINA PREGATITĂ DE IARNĂ!”, avertizează drumarii, în condiţiile în care meteorologii au emis coduri roşu şi portocaliu de viscol, pentru noaptea de joi spre vineri, în zonele montane.
Potrivit DRDP Braşov, mai multe drumuri din judeţele Sibiu, Covasna şi Harghita sunt acoperite cu strat de zăpadă frământată cu grosimea între unu şi trei centimetri, în judeţele Braşov şi Mureş drumurile fiind umede. La acest moment, cerul este acoperit în judeţele Mureş, Harghita, Covasna şi parţial acoperit în Braşov şi Sibiu.
În judeţele Mureş şi Harghita ninge în rafale, iar în judeţul Covasna, la Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului şi Breţcu ninge viscolit. Vântul suflă cu viteza de 30 – 40 km/h in Harghita şi Covasna. Vizibilitatea este bună, iar la această oră se înregistrează 0 grade în Braşov, Sălişte şi Sfântu Gheorghe, -1 grad în Miercurea Ciuc, +1 grad la Ungheni şi +2 grade la sibiu şi Târgu Mureş.