Centrul Montan Sinaia a coordonat un exercițiu de pregătire în Gorj
Jandarmii montani din județul Gorj au participat, astăzi, la un exercițiu de pregătire, ce a avut loc în Cheile Sohodolului. Activitatea a vizat reîmprospătarea cunoștințelor teoretice și practice în ceea ce privește tehnica alpinismului. La activitatea de astăzi au participat jandarmi din cadrul celor 3 posturi montane Rânca, Runcu și Tismana. Stagiul de pregătire a fost coordonat de către 3 instructori specializați din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia.
Astfel de exerciții sunt esențiale în buna desfășurare a activității jandarmilor montani, având în vedere faptul că aceșia se întâlnesc zilnic cu fel și fel de situații și sunt solicitați să întervină în fel și fel de misiuni. Toți jandarmii montani din județul Gorj au urmat cursuri de pregătire la Centrul Montan Sinaia și sunt avizați să execute misiuni ce revin Jandarmeriei Române în zona montană.