CFR Marfă își va declara falimentul și va opri activitatea imediat după operaționalizarea Carpatica Feroviar
CFR Marfă va trebui să-și declare lichidarea și să oprească activitatea imediat după operaționalizarea și capitalizarea companiei Carpatica Feroviar. Termenul estimat în acest sens este până la 1 martie, anunță directorul general al CFR Marfă, Daniel Apostolache. Recent, Guvernul a aprobat, prin hotărâre, înființarea companiei Carpatica Feroviar, aptă „pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării”, inclusiv pe fondul problemelor cu care se confruntă operatorul feroviar de stat CFR Marfă, operațiune anunțată de Profit.ro ca pregătită din 2022.
Statul român are obligația de a recupera, cu celeritate, ajutorul de stat declarat ilegal prin Decizia Comisiei Europene, acordat Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” SA. Nerecuperarea urgentă a ajutorului de stat (2,6 miliarde lei + dobânzi) poate conduce la… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!