Din planurile opoziției sinăiene: Cât mai puține voturi la Ciolacu, pentru ca Gioga de la PSD să… plece acasă

Spread the love

Mai sunt doar trei zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale. Rănile politice de la Sinaia încă nu s-au vindecat și trădarea din ograda PSD nu este iertată de cei care îl contestă pe Florin Gioga. Astfel, s-a pus în mișcare un plan de răsturnare a acestuia: Cât mai puține voturi pentru Marcel Ciolacu! Astfel, cei din PSD Sinaia rămași coagulați în jurul lui Pavel Georgini și cei de la AUR și dacă o mai fi cineva prin USR sau prin alte părți, propun cetățenilor ca premierul să beneficieze de cât mai puține voturi la scrutinul de duminică.

Planul e simplu: Cu un scor slab la Sinaia, s-ar crea posibilitatea ca Gioga să intre în dizgrații la Ploiești și, dacă se poate, la București, astfel să fie debarcat. Teoretic, realizabil, dat fiind faptul că Ciolacu doar ce-a comis-o la Sinaia, cu trenul electric inaugurat ieri și care s-a stricat… azi. Practic, însă, Gioga este numit, nu ales, prin urmare timpul scurt care s-a scurs de la numire până astăzi nu presupune și asumarea unui rezultat politic, neputând fi făcut responsabil pentru un obiectiv național, cu o organizație preluată recent. Rămâne de văzut ce scor va obține Ciolacu, duminică, la Sinaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *