„Efectul” Călin Georgescu, pe cale să cutremure Prahova: Predoiu, ministrul de Interne în funcție, în riscul de a NU intra în Parlament
Duminica aceasta avem din nou alegeri. Parlamentare. Prahova se află printre județele câștigate de Călin Georgescu la turul 1 al prezidențialelor și surprizele încă nu se opresc aici. Partidele consacrate au timp scurt de regrupare și deja au început, literalmente, să-și ceară scuze față de electorat pentru un deceniu de ignorare a societății. Este, însă, prea târziu. Bulgerele de zăpadă pornit se va mări și la parlamentare unde se vor produce alte șocuri electorale.
Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru astăzi ședință CSAT. Nimeni nu știe exact pentru ce, însă ideea promovată de anulare a alegerilor este o imposibilitate de a fi pusă în practică. În paralel, în PNL s-a dat semnalul: președintele interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că în PNL epoca Iohannis s-a încheiat. La ședința CSAT de astăzi, printre cei prezenți va fi și ministrul liberal al Internelor – un minister supus unor mari presiuni în această perioadă – deputatul de Prahova, Cătălin Predoiu. Deși, majoritatea celor prezenți, inclusiv Predoiu, nu se vor mai supune astăzi orbește lui Iohannis așa cum au făcut până acum, ministrul are și o problemă personală. Valul pornit, cel mai probabil, îl va mătura și pe el la alegerile de duminică. În Prahova, PNL a avut catastrofala susținere a puțin peste 26.000 de voturi. Aproape dublu față de acest număr este necesar pentru ca PNL să obțină postul de senator, adică locul de pe care Predoiu candidează în județ, ceea ce, matematic vorbind, este imposibil de realizat. Astfel, Prahova se pregătește să anunțe în țară o veste incredibilă: Ministrul de Interne, în funcție, nu intră în Parlament!