Fostul primar de la Câmpina, achitat într-un dosar de trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Faptele s-au prescris
Horia Tiseanu, fostul primar al municipiului Câmpina, a fost achitat în dosarul de trafic de influenţă şi abuz în serviciu, în care a fost trimis în judecată încă din 2017 de către procurorii DNA Ploieşti. Decizia aparține Curţii de Apel Ploieşti și este definitivă.
Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile formulate de Horia Tiseanu şi alţi doi inculpaţi şi, rejudecând cauza, a dispus achitarea fostului primar, a lui Carmen Gheorghe, fostă şefă a Poliţiei Locale Câmpina, şi a lui Costin Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, ambii acuzați de abuz în serviciu. De asemenea, instanţa a înlăturat dispoziţia de confiscare de la Tiseanu a sumei de 17.000 de lei, informează Agerpres.
Procurorii DNA au acuzat că, în perioada iulie 2014 – iulie 2015, Horia Tiseanu, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a dispus în mod nelegal achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive. Maşina avea dotări de lux și a fost cumpărată din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, deoarece, potrivit legii, Primăria nu putea face o astfel de achiziție.
Anchetatorii au mai acuzat că Tiseanu i-a determinat, în perioada iulie 2010 – iulie 2015, pe angajaţii unei unităţi aflată în subordinea Primăriei Câmpina să-i remită din gestiunea unităţii 1.409 bonuri valorice carburant a câte 50 lei fiecare, în valoare totală de 70.450 lei, aferentă cantităţii de 12.347,4 litri carburanţi, cantitate folosită în interesul personal al acestuia. Prejudiciul adus astfel Primăriei Câmpina a fost de 122.248,46 lei.
De asemenea, Horia Tiseanu a fost acuzat că, în 2014, a pretins de la reprezentantul unei firme (martor în cauză) 10% din valoarea contractelor de execuţie lucrări ce urmau a-i fi încredinţate acestei firme de către două instituţii, din care a primit efectiv 17.000 de lei. În octombrie 2023, Tribunalul Prahova, ca instanţă de fond, a dispus încetarea procesului ca urmare a intervenirii prescripţiei.