Intervenție ISU Prahova: Accident grav, între un microbuz şi o autoutilitară

Spread the love

Opt persoane au fost implicate într-un accident grav, vineri după-amiază. Accidentul s-a produs între un microbuz şi o autoutilitară, în judeţul Prahova, scrie Realitatea. Accidentul s-a produs în comuna prahoveană Tinosu, în satul Predeşti. La fața locului, au fost trimise şase autosanitare – două ambulanţe SMURD, trei ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi una de Terapie Intensivă Mobilă, precum şi o autospecială de stingere şi un echipaj de descarcerare.

În evenimentul rutier au fost implicate un microbuz şi o autoutilitară pentru transport deşeuri, precum şi cei 8 ocupanţi ai acestora – 5 în microbuz şi 3 în autoutilitară. Toţi ocupanţii din microbuz primesc îngrijiri medicale la faţa locului”, au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *