Ninsori în zonele montane anunțate pentru următoarea perioadă, dar meteorologii promit un început de primăvară cum n-am mai avut de ani de zile
Spre deosebire de ultimii ani, atunci în jurul datei de 1 martie vremea devenea frumoasă și aducea ”aer de primăvară”, anul acesta debutul oficial al primăverii va fi unul cu vreme extrem de rece, cu ploi pe arii extinse din toată țara, dar și cu ninsori în zonele montane. Meteorologii ANM arată faptul că temperaturile cu minus vor reprezenta o constantă, iar ploile vor începe de vineri până marți în cea mai mare parte a țării. În regiunile extracarpatice va fi nebulozitate joasă și local se va semnala ceață, asociată pe alocuri cu burniță. În restul teritoriului înnorările se vor accentua și extinde treptat și va ploua slab în Banat, Crișana, pe arii restrânse în Maramureș și vestul Olteniei și doar izolat în vestul-sud-vestul Transilvaniei. În zonele montane aferente vor fi precipitații mixte și condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, local cu ușoare intensificări în Banat. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între -4 și 6 grade. Ceață va fi pe arii restrânse și în centrul țării.
Prognoza meteo pentru vineri și sâmbătă, în țară
Vremea va fi predominant închisă, iar valorile de temperatură, în scădere față de intervalul anterior -îndeosebi în regiunile intracarpatice- se vor situa în marea lor majoritate în jurul normelor datei. Ziua, va ploua la început în Banat și Crișana, apoi în Maramureș, Transilvania și local în Oltenia, iar în Muntenia și Moldova pe arii restrânse vor fi burnițe sau ploi slabe.
În cursul nopții vor fi ploi pe arii relativ extinse în centrul, sudul și estul țării (exceptând Dobrogea unde acestea vor fi izolate), iar spre sfârșitul intervalului în vestul și nordul Moldovei vor fi condiții de lapoviță. La munte precipitațiile vor fi mixte, iar în a doua parte a intervalului, la altitudini de peste 1500 m vor predomina ninsorile; vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări mai ales pe parcursul zilei, în estul teritoriului și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 5 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Pe alocuri se va semnala ceață.
Prognoza meteo pentru sâmbătă și duminică, în țară
În sudul, centrul și estul țării, vremea va fi închisă, iar valorile termice diurne vor fi în general apropiate de normele perioadei. Temporar va ploua în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar în Transilvania, centrul și vestul Moldovei pe alocuri vor fi ploi și lapoviță; în zona montană, precipitațiile vor fi mixte, iar la peste 1500 m altitudine vor predomina ninsorile. Vor fi condiții de polei.
În vestul și nord-vestul teritoriului, cerul va fi temporar noros, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă, iar pe timpul zilei temperatura aerului va urca până la valori peste cele obișnuite în prima zi a lunii martie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 11 grade, iar cele minime, mai ridicate decât mediile climatologice în cea mai mare parte a țării, vor fi cuprinse între -2 și 4 grade. Pe alocuri se va semnala ceață.
Prognoza meteo pentru duminică și luni, în țară
Pe parcursul zilei, cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații în majoritatea zonelor. În sudul și sud-estul țării pe arii extinse va ploua, iar local în centru și în nord-est și izolat în regiunile vestice se vor semnala precipitații mai ales sub formă de ploaie.
La munte vor predomina ninsorile, pe alocuri moderate cantitativ în Carpații Orientali și Meridionali. Noaptea, cerul va deveni variabil în vest și în nord, în restul teritoriului înnorările vor persista, însă aria precipitațiilor se va restrânge. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la altitudini mari la munte și pe arii restrânse în celelalte zone, cu precădere în nord, în centru și în sud-vest.
Temperaturile maxime, mai ridicate decât normele perioadei în jumătatea de vest și în jurul acestora în cea estică, se vor încadra în general între 3 și 13 grade; minimele termice vor fi apropiate de mediile multianuale și vor fi cuprinse între -6 și 3 grade. Pe arii restrânse va fi ceață.
În sudul, centrul și estul țării, vremea va fi închisă, iar valorile termice diurne vor fi în general apropiate de normele perioadei. Temporar va ploua în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar în Transilvania, centrul și vestul Moldovei pe alocuri vor fi ploi și lapoviță; în zona montană, precipitațiile vor fi mixte, iar la peste 1500 m altitudine vor predomina ninsorile. Vor fi condiții de polei.
În vestul și nord-vestul teritoriului, cerul va fi temporar noros, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă, iar pe timpul zilei temperatura aerului va urca până la valori peste cele obișnuite în prima zi a lunii martie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 11 grade, iar cele minime, mai ridicate decât mediile climatologice în cea mai mare parte a țării, vor fi cuprinse între -2 și 4 grade. Pe alocuri se va semnala ceață.
Prognoza meteo pentru luni și marți, în țară
Vremea se va ameliora ca aspect, iar în est și în sud-est valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, dar cu înnorări și izolat ploi slabe în prima parte a zilei în regiunile sudice.
Vântul va sufla slab și moderat, local cu ușoare intensificări în zona montană înaltă și în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 și 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre -9 grade. Pe arii restrânse va fi ceață.
Vremea până la finalul lunii martie
Luna martie aduce temperaturi peste valorile normale pentru această perioadă în toată țara, conform estimărilor meteorologice pentru intervalul 3-31 martie. Ploile vor lipsi aproape complet în prima săptămână, urmând să revină treptat la valorile normale abia de la mijlocul lunii martie.
Săptămâna 3 – 10 martie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile nordice și la munte. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Săptămâna 10 – 17 martie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 17 – 24 martie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar, local, în regiunile sudice și vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 24 – 31 martie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.