Oprea (Economie) spune că vrea să transforme Sinaia în „Kitzbuhel de România”
Guvernul vrea să transforme o staţiune montană de la noi în Kitzbuhel de România, spre încântarea iubitorilor sporturilor de iarnă. Astfel, un oraş de munte va putea ajunge la nivelul celor din Occident. Kitzbuhel este, fără îndoială, una dintre cele mai moderne şi cunoscute staţiuni de schi din lume, turişti de pe întreg Mapamonul venind aici în fiecare iarnă pentru a se bucura de cei peste 200 de kilometri de părţii, de telecabină, dar şi de serviciile apres-ski puse la dispoziţie de austrieci.
Restaurantele, cazinoul, saunele, cinematograful, dar şi derdeluşul cu nocturnă fac ca zona să fie preferată şi de familiile cu pitici. Ministrul Turismului a anunţat că vrea să transforme Sinaia în Kitzbuhel de România, dat fiind că staţiunea austriacă se află la aceeaşi altitudine cu cea din ţara noastră.
„Până să discut cu reprezentanţii austrieci ai domeniului schiabil Tirol, vedeam doar deosebirile între noi și ei. Am aflat că staţiunea Kitzbühel este la aceeaşi altitudine ca Sinaia, că domeniul schiabil urcă până la 2.000 de metri şi că solul e asemănător. Însă, la Kietzbühel vorbim despre un domeniu schiabil cu 233 km de pârtie, 570 de ha, care uneşte şapte localităţi şi două judeţe“, a scris Ştefan Radu Oprea , Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Sinaia, însă, este mult în urmă! Deşi pârtiile sunt deservite de o telegondolă, telecabine, instalaţii de telescaun şi teleschi, dar şi de tunuri pentru zăpadă artificială şi instalaţii de nocturnă, domeniul schiabil este de doar 17 kilometri. De asemenea, infrastructura este una care pune probleme serioase în fiecare iarnă, Valea Prahovei fiind sufocată de maşini. În cazul în care staţiunea ar deveni Kitzbuhel de România ar atrage, cu siguranţă, şi foarte mulţi turişti străini, motiv pentru care se pune întrebarea: “cum ar ajunge aceştia aici?”.
Şoferii sunt, momentan, nevoiţi să petreacă ore în şir pe doar câţiva kilometri, viteza de deplasare pe DN1 fiind, în zilele de weekend, sărbători sau în timpul vacantelor, de maxim 20 de kilometri pe oră.
Kitzbuhel de România ar putea deveni atracţia principală din Europa în sezonul rece dacă s-ar investi masiv în pârtiile de schi, dar şi în infrastructură. Fondat în 1873, oraşul Sinaia a devenit renumit odată cu ridicare castelelor Peleş şi Pelişor de către familia regală. Restaurentele cochete cu preparate tradiţionale delicioase, căbănuţele speciale, cazinoul din centrul oraşului, dar şi târgul de Crăciun organizat an de an ar putea transforma staţiunea într-un magnet turistic.