Părinții pot primi zile libere plătite dacă școlile se închid

Părinții din România pot beneficia de zile libere plătite atunci când grădinițele sau școlile copiilor lor se închid temporar. Măsura, reglementată prin lege, se aplică în cazul unor situații de urgență precum condiții meteo severe, calamități naturale sau alte evenimente neprevăzute. Scopul este de a permite părinților să aibă grijă de copii fără a pierde venitul lunar. Conform prevederilor legale, „se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.”

Așadar, părinții pot solicita zile libere atunci când autoritățile decid închiderea temporară a școlilor. Acest drept este valabil doar dacă locul de muncă nu permite telemunca sau munca de acasă. Măsura se aplică inclusiv tutorilor legali sau persoanelor care au copii în plasament. Pentru a fi eligibili, părinții trebuie să îndeplinească anumite condiții. Beneficiarii trebuie să aibă copii sub 12 ani sau tineri cu dizabilități de până la 26 de ani, înscriși într-o unitate de învățământ. De asemenea, solicitantul trebuie să aibă un contract de muncă activ, potrivit Libertatea.ro.

Legea definește termenul de „părinte” într-un sens extins. Sunt incluși părinții naturali, adoptatorii, tutorii legali, persoanele care au copii în plasament sau reprezentanții legali ai adulților cu handicap aflați în sistemul de educație. Măsura nu se aplică celor aflați în concediu de creștere a copilului, concediu fără plată, concediu de odihnă sau asistenților personali ai copiilor cu dizabilități.

Pentru a beneficia de zilele libere, părinții trebuie să depună o cerere la angajator. Documentația include o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte. Acesta confirmă că nu solicită același drept, și copii ale certificatelor de naștere ale copiilor.În cazul angajaților din domenii esențiale (precum energie, transport, sănătate, comerț alimentar sau farmacii) acordarea acestor zile libere se face doar cu aprobarea angajatorului, pentru a nu afecta activitatea serviciului.

Zilele libere sunt plătite de angajator, care acordă o indemnizație de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile de muncă, fără a depăși 75% din câștigul salarial mediu brut. Această sumă este supusă impozitării și contribuțiilor sociale, conform reglementărilor în vigoare.Prin această măsură, autoritățile încearcă să sprijine familiile care se confruntă cu situații neprevăzute. Totodată, măsura asigură continuitatea veniturilor părinților și siguranța copiilor în perioadele în care unitățile de învățământ nu pot funcționa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Share