Pensionarii încă nu au înțeles formula de recalculare. În județul Prahova, pensia medie este de 2.416 lei

Spread the love

Cele mai mari pensii medii sunt în județele Gorj și Hunedoara, întrecute doar de pensia medie din sectorul 1 al Capitalei, care depășește suma de 3.400 de lei. În Botoșani sau Giurgiu, pensionarii abia ajung la o pensie medie de 1.800 de lei. În luna iulie, pensia medie depășește suma de 2.500 de lei (500 de euro) doar în sectorul 1 al capitalei și în trei județe, potrivit cifrelor publicate de Casa Națională de Pensii. În Moldova, Maramureș și o parte din sudul țării, pensionarii primesc lunar sume cu puțin peste 1.000 de lei. Diferențele sunt mari, iar economiștii spun că media este trasă în sus de cei care care primesc 8-9.000 sau chiar 10.000 de lei pe lună.

Peste 70% dintre pensionari ar putea avea parte de măriri, începând cu luna septembrie. Documentele vor fi eliberate de casele teritoriale de pensii și distribuite apoi prin Poșta Română. Deciziile de recalculare cu noile pensii vor ajunge la pensionari între 15 și 31 august, iar primele plăți vor fi făcute în septembrie. Din cei aproape 5 milioane de pensionari, peste 3 milioane vor avea pensii mai mari cu sume care vor varia între 100 și 600 de lei potrivit, stirileprotv.ro.

În timp ce unii sunt încrezători și se așteaptă la măriri consistente, alții spun că „noi nu avem nici măcar o speranță”.

„Soțul meu a muncit 40 și de ani, eu 40 de ani. Nu am nici măcar o speranță că se măresc pensiile. Încă nu am înțeles formula de calcul. Azi este într-un fel, mâine se modifică”, spune o femeie.

Următoarea creștere va fi făcută în luna ianuarie atunci când, potrivit legii în vigoare, pensiile vor fi indexate cu rata inflației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *