Sinaia, printre localitățile unde Hidro Prahova a impus… economia la apă, din cauza secetei

Spread the love

Hidro Prahova, operatorul regional, a anunțat, luni, lista localităților din Prahova unde va fi oprită furnizarea apei potabile, în anumite intervale orare, pentru refacerii stocului de apă foarte scăzut din rezervoare. Măsura a fost dispusă din cauza lipsei precipitațiilor și a unui consum excesiv de apă. Pe lista localităților unde furnizarea apei potabile va fi oprită în anumite intervale orare pentru refacerea stocurilor din rezervoare figurează inclusiv orașele Comarnic și Sinaia. Societatea face apel către toți abonații să folosească apa numai în uz casnic și scop menajer și să renunțe la utilizarea resurselor existente pentru alte activități, în scopul evitării deficiențelor în procesul de distribuție.

Lista localităților unde apa va fi oprită în anumite intervale orare din cauza secetei

  • orașul Comarnic, afectate străzile parțial Ghioșești, Poiana, Vatra Satului, Republicii, Valea Cândei, Școlii și în totalitate Podul Lung – HIDRO Prahova S.A. anunță că, în vederea refacerii stocului de apă foarte scăzut din rezervoare, din cauza lipsei precipitațiilor și a unui consum excesiv de apă din orașul Comarnic, este nevoită să oprească furnizarea apei, în perioada 13 august 2024 – 19 august 2024, în intervalele orare 12:00 – 16:00 și 00:00 – 04:00, cu posibilitate de prelungire.
  • Telega, afectată strada Telega Vale – HIDRO Prahova S.A. anunță că, în vederea refacerii stocului de apă foarte scăzut din rezervoare, din cauza lipsei precipitațiilor și a unui consum excesiv de apă din comuna Telega Vale, este nevoită să oprească furnizarea apei, în perioada 12 august 2024 – 14 august 2024, în intervalul orar 23:00 – 05:00, cu posibilitate de prelungire.
  • comuna Telega, afectate străzile Telega Centru, Telega Vale, Telega Băi și zona Hodoi – HIDRO Prahova S.A. anunță că, din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție apă din comuna Telega, strada Principală, este nevoită să întrerupă furnizarea apei, astăzi – 12 august 2024, în intervalul orar 12:00 – 14:00, cu posibilitate de prelungire.  Vor fi afectați de această oprire abonații care locuiesc pe străzile Telega Centru, Telega Vale, Telega Băi și zona Hodoi.
  • comuna Scorțeni, sat Scorțeni – HIDRO Prahova S.A. anunță că,  în vederea refacerii stocului de apă foarte scăzut din rezervoare, din cauza lipsei precipitațiilor și a unui consum excesiv de apă din comuna Scorțeni, este nevoită să oprească furnizarea apei, astăzi – 12 august 2024, în intervalul orar 12:30 – 18:00, cu posibilitate de prelungire.
  • orașul Sinaia – HIDRO Prahova S.A. anunță că, în vederea refacerii stocului de apă foarte scăzut din rezervoarele de apă, din cauza lipsei precipitațiilor și a unui consum excesiv de apă din orașul Sinaia, este nevoită să furnizeze apă cu presiune redusă, începând cu data de 03 august 2024, până la revenirea debitelor normale. – Vor fi afectați de această oprire abonații care locuiesc în zona centrală, Bulevardul Carol I cu străzile adiacente și cartierul Platou Izvor.

Menționăm că abonații care locuiesc în zonele mai înalte sau la etajele superioare ale blocurilor din aceste cartiere, se pot confrunta cu lipsa totală a apei, pe timpul nopții”, a anunțat Hidro Prahova.

Aproape 600 de localități au resctricții la apă

Județele Botoşani, Vrancea, Vaslui, Iaşi şi Neamţ, dar și alte 41 de localități de pe cursul Dunării se confruntă cu restricții de apă. Conform Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), peste 580 de localități se confruntă cu această situație. ANAR a afirmat că se continuă monitorizarea modului de exploatare a resurselor de apă, însă coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este în scădere.

Continuăm monitorizarea cu frecvenţă ridicată a modului de exploatare a resurselor de apă/satisfacerea cerinţelor de apă, precum şi modului de aplicare a prevederilor Planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare. În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare (administrate de A.N. Apele Române alături de S.C. Hidroelectrica S.A.) este de 78,14%, în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 78,59%. Volumul de apă în principalele lacuri este de circa 3,39 miliarde mc (în scădere faţă de 3,46 miliarde mc cât era la începutul lunii). Chiar dacă rezervele de apă sunt în scădere, asigurăm necesarul de apă brută pentru beneficiarii din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat. Estimăm că, pentru sfârşitul lunii august, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie şi industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, un coeficient de umplere de circa 75%”, notează specialiştii de la Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR).

311 localități, care dispun de sisteme centralizate şi 272 de localităţi care nu dispun de sisteme centralizate, sunt afectate de restricții. Județele cele mai afectate sunt Botoşani, Vrancea, Vaslui, Iaşi, Neamţ, dar și localitățile de pe Fluviul Dunărea şi braţele acestuia – Măcin. Borcea, Chilia, Tulcea şi Sulina.

Hidrologii estimează că debitul Dunării, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), este de 3.000 mc/s şi urmează să ajungă, pe data de 12 august, la 2.800 mc/s şi în 18 august la 2750 mc/s, sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s).

Având în vedere prognoza hidrometeorologică pentru perioada imediat următoare, facem apel la populaţie privind utilizarea raţională a apei, prioritatea maximă fiind alimentarea cu apă a populaţiei. Planuri de restricţii în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu în cazul utilizatorilor ale căror capacităţi de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcţie de specificul activităţii acestora şi al economiei în ansamblu. Fiecare dintre noi poate adopta soluţii individuale de economisire a apei. Este bine să apelăm, acolo unde avem această posibilitate, la alternative de stocare şi recirculare a apei în activităţile casnice (grădinărit, spălat, îmbăiere), dar şi în sectorul industrial sau agricol”, menţionează ANAR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *