Suntem „campioni” în UE la stat pe rețelele sociale, dar ultimii la folosirea tehnologiei în muncă și învățare: „La noi, tehnologia îi ca băutura”

Spread the love

Românii sunt campioni în UE când vine vorba de utilizarea rețelelor sociale, dar pe ultimul loc la folosirea tehnologiei în muncă și învățare. Potrivit datelor oficiale, 4 milioane de români apți de muncă nu lucrează. Dintre aceștia, jumătate spun că s-ar angaja, dar nu reușesc pentru că n-au competențe digitale.

Jurnaliștii Digi24 au mers într-un sat la circa 20 de kilometri de Iași și au stat de vorbă cu o femeie care n-a lucrat niciodată. Nici soțul el.

Cristina Marin, localnică: Unde să muncești aici?! N-ai unde! Nici la câmp acum nu mai este de muncit. Mai sunt care se duc la muncă, dar e greu cu naveta. Trebuie să se trezească la 05:00, să se ducă la autobuz. Aici, la țară, s-au învățat oamenii să stea să muncească în grădină. Atât!
Reporter: Internet aveți, nu? Telefon?
Cristina Marin: Da.
Reporter: La ce-l folosiți?
Cristina Marin: Stă fata la desene.
Reporter: Dumneavoastră folosiți pentru ceva internetul?
Cristina Marin: Mai stau si eu așa oleacă pe Facebook.

9 din 10 români au acces la internet, dar doar unul din trei știe să folosească și altceva decât rețelele sociale. Procentul e de două ori mai mic decât media UE.

Localnic: La noi tehnologia, la Hadâmbu, îi ca băutura. Ei săracii, ori băutură, ori tehnologia. Se uită pe telefon, am văzut pe vecinu’, ce face vecinu’.

„Unele locuri de muncă vor dispărea și, în lipsa unei astfel de pregătiri, vom avea mari probleme privind inserția tinerilor pe piața forței de muncă”, a explicat sociologul Ciprian Iftimoaei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *