Transportul pe cablu din Sinaia, oprit temporar pentru public

Turiștii și localnicii care intenționau să urce pe munte miercuri, 5 noiembrie, trebuie să își refacă planurile: toate instalațiile de transport pe cablu din Sinaia vor fi oprite pentru public pe durata întregii zile. Măsura a fost anunțată oficial de operatorii instalațiilor, în contextul lucrărilor periodice de întreținere și revizie tehnică ce se desfășoară în această perioadă la nivelul stațiunii.

Oprirea temporară a telecabinelor, telegondolelor și telescaunelor are ca scop principal desfășurarea în condiții de maximă siguranță a lucrărilor de mentenanță. Specialiștii vor verifica și repara componentele esențiale ale instalațiilor, vor efectua testări tehnice și vor înlocui piesele uzate, pentru a preveni orice risc în sezonul de iarnă, când fluxul de turiști crește semnificativ.Măsura vine în contextul reviziei generale anunțate deja pentru Gondola Sinaia, unde se realizează inclusiv schimbarea cablului principal – o operațiune complexă care poate dura până la 12 zile. În paralel, și celelalte instalații sunt supuse unor lucrări de întreținere, astfel încât întreaga infrastructură de transport pe cablu să fie pregătită pentru debutul sezonului de schi și pentru siguranța tuturor pasagerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Share