Vacanța de Ziua Unirii Principatelor a umplut pârtiile de schi de pe Valea Prahovei. Numai la Sinaia au fost peste 4.000
La munte, vremea frumoasă şi zăpada au atras pe pârtii mii de turişti. În Sinaia, pe Valea Soarelui şi în Poiana Braşov, s-a schiat până la înserat. Cozi mari au fost atât la instalaţiile de cablu, cât şi pe drumurile dintre staţiuni. Peste 4.000 de turişti au urcat ieri pe munte, la Sinaia, cu mijloacele de transport pe cablu.
„E foarte mişto zăpada, e vremea super bună, recomand. Nu mă încurcă aglomeraţia foarte mult. Acum, pentru începători e mai complicat, dar, dacă ştii să schiezi cât de cât ok, e în regulă”. „Este ok momentan, dar maxim pentru o săptămână din punctul meu de vedere. Foarte cald şi, neningând, zăpada artificială n-are acelaşi randament”, spun turiştii, pentru observatornews.
Adevărul e că trebuie să ajungi măcar o dată pe Valea Soarelui ca să înţelegi de ce se numeşte aşa. Eu cred că imaginile vorbesc de la sine. O să adaug doar atât: 3 grade celsius, un cer perfect senin şi o zăpadă ca în poveşti. „Ţinând cont că instalaţiile de transport pe cablu funcţionează la capacitate maximă, un timp de aşteptare în medie ar fi 10-15 minute”, a mai declarat Florin Drăguş, director tehnic.
Oboseala acumulată pe pârtie s-a tratat la food truck, la bar sau pe șezlonguri. „Pauzele sunt cam lungi ce-i drept. Stăm o oră jumate, schiem 30 de minute”. „Mai devreme am am făcut şi puţină plajă, ca să spun aşa”, mai spun turiştii.
Până la distracţia din vârf de munte trebuie să treci însă un adevărat test al răbdării.