Vlad Oprea: „Afirmațiile privind încălcarea termenilor controlului judiciar sunt complet nereale și reprezintă pure speculații, care nu au la bază nici o situație reală”
Săptămâna a debutat cu alte vești proaste în Primăria Sinaia: Ieri a fost încă o zi de percheziții, iar viceprimarul social-democrat Vasile Gheorghe și secretara Corina Ghimbaș au fost reținuți pentru audieri, ulterior fără urmări judiciare. Motivele au fost strâns legate de dosarul penal al primarului suspendat al orașului, Vlad Oprea, care ar fi încălcat controlul judiciar. De asemenea, nici în această privință nu avem propuneri de măsuri mai dure în privința sa. De altfel, Oprea arată că nici nu a fost vizat de acțiunea de ieri. Potrivit DNA, acţiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului judiciar dispusă de către anchetatori în dosarul de corupţie care îl vizează. Astăzi, însă, DNA cere arestarea primarului Vlad Oprea din Sinaia pe care îl acuză că a încălcat interdicțiile controlului judiciar pe cauțiune. Primarul s-ar fi întâlnit cu viceprimarul într-un hotel și i-ar fi dat instrucțiuni despre modul în care să conducă primăria, deși are interdicție de a-și exercita funcția. Cererea de arestare se va judeca miercuri, 14 mai, la Tribunalul București.
Primarul suspendat a reacționat la anunțul de astăzi al DNA, susținând că cele vehiculate în spațiul public „sunt lansate de aceleasi persoane care desfasoara cu rea-credinta impotriva mea si a familiei mele o campanie negativa de imagine, in care se promoveaza nenumarate informatii false”:
„Dragi prieteni,
In contextul materialelor de presa care au circulat ieri cu privire la persoana subsemnatului, dar si pentru ca am fost contactat in multiple randuri de diferiti reprezentanti ai mass-media, fac urmatoarele precizari:
Perchezitiile vehiculate in presa de ieri ca fiind efectuate la Sinaia nu au fost facute la locuinta subsemnatului si nu privesc persoana subsemnatului. Este o informatie falsa care a fost diseminata si propagata in mass media. Afirmatiile privind incalcarea termenilor controlului judiciar sunt complet nereale si reprezinta pure speculatii, care nu au la baza nicio situatie reala, si sunt lansate in spatiul public de aceleasi persoane care desfasoara cu rea-credinta impotriva mea si a familiei mele o campanie negativa de imagine, in care se promoveaza nenumarate informatii false, dar si afirmatii vadit defaimatoare la adresa noastră. Nu întâmplător aceasta acțiune apare doar cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale.
Contrar tuturor acestor speculatii, mi-am respectat toate obligatiile impuse in sarcina mea de organele judiciare si mi-am exercitat in limitele legii drepturile pe care constitutia si legile tarii le garanteaza oricarei persoane. Voi continua toate demersurile legale necesare pentru a se confirma nevinovatia mea, in cadrul dosarului si in fata oricaror organe judiciare competente, in cadrul procedural prevazut de lege”, a transmis Vlad Oprea.