PNL, după perchezițiile DNA la Iulian Dumitrescu: Vom aplica Codul Etic

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat pentru News.ro, referitor la situaţia preşedintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte al partidului – vizat de percheziţii DNA – că justiţia trebuie să îşi facă datoria şi că PNL va aplica Codul Etic şi prevederile statutare în funcţie de evoluţiile viitoare în justiţie.

„PNL consideră că justiţia trebuie să îşi facă datoria. Ca de fiecare dată, PNL este de partea aplicării legii şi nu interferează în justiţie. Totodată, PNL va aplica Codul Etic şi prevederile statutare ale partidului în funcţie de evoluţiile viitoare în justiţie. Avem încredere în justiţia din România”, a transmis Stroe, referitor la informaţiile apărute în presă privind situaţia lui Iulian Dumitrescu.

Procurorii DNA fac mai multe percheziţii joi dimineaţă, inclusiv într-un imobil dintr-un complex rezidenţial din Capitală în care locuieşte preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL pentru Mediu de Afaceri şi Societate Civilă. Procurorii DNA se află şi la sediul Consiliului Judeţean.

Reprezentanții DNA susțin că verifică infracțiuni de corupție și fals în cazul perchezițiilor din această dimineață, percheziții care îl vizează pe Iulian Dumitrescu.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 – prezent, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. În cursul zilei de 01 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au declarat reprezentanții DNA.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu