Grindeanu i-a cerut lui Bolojan demiterea lui Buzoianu de la Mediu și desființarea ESZ Prahova

Președintele PSD Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Conform surselor Realitatea Plus, liderul a solicitat demiterea lui Diana Buzoianu, precum și înlăturarea conducerii USR de la Apele Române. De asemenea, Grindeanu a cerut desființarea ESZ Prahova.

Sorin Grindeanu i-a cerut în această întâlnire premierului Ilie Bolojan să o demită pe ministra mediului Diana Buzoianu, să demită și conducerea USR din cadrul Apele Române și de asemenea să desfințeze ESZ Prahova prin trecerea în subordine a Consiliului Județean. Aceste solicitări vin în contextul în care mai mulți social-democrați în ultimele săptămâni au criticat-o pe Diana Buzoianu și i-au cerut demisia, din cauza crizei apei din județ.

La dezbaterile din plen, social-democrații s-au alaturat protestelor opoziției. Iată că acum vine această solicitare. Sorin Grindeanu spunea puțin mai devreme în cadrul conferinței de presă chiar că acesta va fi unul dintre lucrurile care va cântări la acea revaloare care se va face în interiorul partidului atunci când PSD va stabili dacă va rămâne sau nu în continuare la guvernare sau dacă mai degrabă va trece în opoziție.

În funcție de ce va face Ilie Bolojan în zilele următoare, atunci și social-democrații cel mai probabil vor lua și asta în calcul în momentul în care vor decide în perioada următoare dacă mai rămân să facă parte din acest guvern sau dacă se alătură opoziției.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, susține declarații de presă la finalul ședinței conducerii partidului, fiind așteptate precizări privind principalele decizii politice și strategia formațiunii. Decizia de a rămâne sau nu la guvernare depinde de modul în care Bolojan se va raporta la măsurile PSD, respectiv dacă se va apuca iar să taie salarii și pensii. Tot mai multe voci din interiorul PSD susțin că partidul ar trebui să iasă de la guvernare în cursul anului viitor, imediat după adoptarea bugetului.Potrivit surselor Realitatea Plus, mai mulți lideri consideră că menținerea la putere, în actuala formulă cu USR, frânează creșterea politică a partidului.

Pentru prima oară nu este exclusă o guvernare a partidului PSD cu AUR, a declarat marți liderul PSD Sorin Grindeanu în cadrul unei conferințe de presă. Liderul PSD Sorin Grindeanu a dat de înțeles marți că ia în calcul o eventuală guvernare cu AUR, dacă va ieși de la guvernare cu actuala Coaliție.

Sorin Grindeanu: Nu aș vrea să fac speculații pentru ce se va întâmpla peste o lună, vom vedea ce se va întâmpla.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu