Încheie cel mai dificil sezon din carieră: Dominic Marcu revine pe traseul brașovean, la volanul unei Tesla Model S Plaid, de peste 1.000 CP

Sezonul 2026 al Campionatului Național de Viteză în Coastă programează o finală spectaculoasă prin revenirea sinaianului Dominic Marcu la Trofeul Poiana Brașov (programat în perioada 23–25 octombrie 2026). Pilotul se prezintă la start având deja asigurat matematic cel de-al șaselea titlu național din carieră la Categoria 3, performanță consolidată în urma rezultatelor de la etapa precedentă de la Mediaș.
La volanul unei Tesla Model S Plaid dezvoltată special pentru competiții și echipată cu peste 1.000 CP, Dominic Marcu marchează un nou reper în motorsportul electric european, fiind pionierul care a demonstrat că o astfel de tehnologie poate concura cu succes împotriva motorizărilor convenționale pe traseele montane. Dincolo de latura sportivă, ediția din acest an are o încărcătură emoțională aparte, fiind descrisă drept cel mai dificil sezon din viața sa, marcat de pierderea tatălui, cel care i-a susținut parcursul de-a lungul anilor.
Ultima etapă a sezonului reuneste la start aproximativ 100 de concurenți pe emblematicul traseu de 4,55 kilometri dintre Brașov și Poiana Brașov (cu sosirea în zona Belvedere), un parcurs tehnic ce solicită la maximum precizia și echipulamentele tehnice. Pe lângă mizele din clasamentele de etapă, evenimentul se bucură și de prezența legendarului campion mondial de raliuri Ari Vatanen, invitat special pentru demonstrații pe macadamul și asfaltul brașovean. Fără presiunea punctelor la categorie, dar cu ambiția de a obține un rezultat de top în clasamentul general, Dominic Marcu încheie astfel un an intens, dedicat performanței și inovației tehnologice.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

