Primăria Bușteni a trimis primele dosare către zeci de instituții, companii de utilități și structuri de specialitate: Noul Plan Urbanistic General a intrat în etapa de avizare instituțională

Orașul Bușteni face un pas important spre modernizarea planificării sale teritoriale, procesul de elaborare a noului Plan Urbanistic General (PUG) înaintând în etapa decisivă de avizare. Administrația locală a anunțat că au început să fie transmise documentațiile necesare obținerii avizelor de la toate instituțiile și autoritățile implicate în această procedură complexă. Printre primele companii și instituții către care au fost expediate documentațiile se numără Direcția de Sănătate Publică (DSP), Distribuție Energie Electrică România (DEER), DIGI și Hidro Prahova.
De asemenea, seturile de documente au fost direcționate către o serie largă de alte instituții și structuri de specialitate de interes național și județean, pe listă figurând Serviciul Român de Informații (SRI), Garda Forestieră Ploiești, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova (DSVSA), Inspectoratul Județean Prahova, Romsilva, CNIR, Transelectrica, Consiliul Județean prin Direcția Tehnică, precum și Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova. Reprezentanții primăriei subliniază că, în total, procedura de avizare implică peste 40 de instituții, autorități de reglementare, structuri de specialitate, ministere și organisme cu atribuții esențiale în domenii precum infrastructura, utilitățile publice, protecția mediului, sănătatea publică și conservarea patrimoniului.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

