Măsuri sporite de siguranță rutieră la Sinaia: Șoferii, verificați de polițiști pe fondul schimbării vremii

Apariția primilor fulgi de zăpadă pe Valea Prahovei a mobilizat rapid efectivele de poliție rutieră, care au declanșat o serie de controale ample pe DN1, vizând localitățile Azuga, Sinaia și Comarnic. Verificările au drept scop principal prevenirea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de siguranță pe tronsoanele unde condițiile meteorologice pot deveni rapid dificile.
În atenția oamenilor legii se află în mod deosebit autovehiculele înmatriculate în alte state, cele cu volanul pe partea dreaptă, precum și mijloacele de transport persoane, pentru care se verifică atât legalitatea curselor, cât și starea tehnică. Totodată, polițiștii îi supun pe șoferi testărilor cu aparatele etilotest și drugtest pentru a depista eventualii conducători auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Autoritățile reamintesc importanța echipării corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul rece, recomandând conducătorilor auto să adapteze în permanență viteza la condițiile de drum, să manifeste prudență maximă și să se asigure că mașinile sunt pregătite pentru circulația în siguranță pe timp de iarnă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

