Avertisment Salvamont Prahova: Risc de avalanşe. În ultimele zile a nins abundent la altitudini mari, iar vântul a bătut cu putere
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar vântul a bătut cu putere, formându-se plăci de vânt.
„În ultimele două zile, la altitudini de peste 1.800 de metri a nins destul de mult, iar vântul a suflat cu putere, ceea ce a dus la formarea plăcilor de vânt. Ruperea acestora poate declanşa avalanşe, care pot fi periculoase, chiar dacă sunt de mici dimensiuni. În acest weekend, vântul va sufla cu peste 100 km/h, iar temperatura va scădea până la minus 16 grade Celsius la Vârful Omu”, se precizează pe pagina Salvamont Prahova.
Astfel, salvatorii montani nu recomandă parcurgerea văilor de abrupt de către montaniarzii experimentaţi.
„Pentru practicanţii de drumeţii, reamintim că traseele turistice montane omologate, care ajung la altitudini mari, sunt declarate închise în sezonul de iarnă. Recomandăm parcurgerea doar a traseelor turistice de la baza muntelui”, avertizează salvatorii montani.