Bulevardul Carol I, închis temporar. Primăria Sinaia: „Evitați zona și folosiți rute alternative!”

Având în vedere intervențiile de degajare a resturilor vegetale și a arborilor căzuți în urma furtunii din 9 iulie, traficul rutier va fi restricționat temporar în data de 14 iulie 2025, între orele 09:00 – 12:00, pe B-dul Carol I, pe segmentul de drum cuprins între intersecția cu str. Gării și până la intersecția cu Aleea Poștei, anunță astăzi Primăria Sinaia:

„Vă rugăm să evitați zona în acest interval și să folosiți rute alternative. Mulțumim pentru înțelegere și colaborare! NU ARUNCAȚI RESTURILE VEGETALE PE STRĂZI! După eforturi susținute, am reușit să curățăm străzile Sinaiei de resturile lăsate de furtună. Rugăm cetățenii care mai au crengi sau resturi vegetale în curți să contacteze o firmă specializată pentru ridicarea acestora. Vă reamintim că este interzisă depozitarea resturilor vegetale pe străzile deja curățate, iar nerespectarea acestei reguli atrage sancțiuni. Hai să păstrăm orașul curat!”, au subliniat reprezentanții autorității locale.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu