Cifre de „proporții istorice” pentru pârtiile de schi: Sinaia, „sufocată” de turiști în această vacanță

Spread the love

Staţiunile montane de pe Valea Prahovei şi din judeţul Braşov au fost luate cu asalt în vacanța de început de an. Zeci de mii de turiști au decis să se distreze la munte, iar numărul lor a fost atât de mare, încât autoritățile vorbesc despre „cifre istorice”. Aglomerație mare, nervi și accidente după accidente. Cam asta se petrece la munte în aceste zile. Sinaia, spre exemplu, a fost pur și simplu sufocată de turiști.

Administratorii pârtiilor raportează „cifre istorice” în ceea ce priveşte numărul persoanelor care utilizează telecabinele şi telegondolele, iar salvamontiştii fac apel la turişti să respecte regulile pe care muntele le impune: echipament adecvat, conduită preventivă pe pârtii, respectarea regulilor care interzic intrarea cu săniile în zonele destinate practicării sporturilor de iarnă. Dacă în alţi ani, la început de ianuarie, administratorii domeniilor schiabile de pe Valea Prahovei şi din Braşov aşteptau să scadă temperaturile pentru a produce zăpadă artificială, anul acesta pârtiile acoperite cu un strat de zăpadă care măsoară zeci de centimetri îi atrag ca un magnet pe turiştii bucuroşi de vacanţa prelungită.

De la începutul anului şi până luni, 6 ianuarie, mii de turişti au urcat cu telegondola din Sinaia. Statisticile administraţiei domeniului schiabil al staţiunii arată că doar în prima zi peste 3.200 de oameni au urcat în Bucegi, cu mijloacele de transport pe cablu. Apoi, cifrele au crescut în fiecare zi. În 2 ianuarie, 5.089 de turişti au urcat pe munte, în 3 ianuarie, când domeniul schiabil a fost închis din cauza rafalelor de vânt, 2.655 de turişti au urcat să se bucure de zăpadă până la cota 1400 din Bucegi. În 4 ianuarie, datele arată că 5.133 de persoane au urcat cu telegondola pe munte, la Sinaia, în 5 ianuarie cifra a ajuns la 5.160 iar luni, 6 ianuarie, în mai puţin de cinci ore de la punerea în funcţiune a mijloacelor de transport pe cablu, peste 3.000 de turişti urcaseră pe munte. La staţia de plecare a telegondolei, parcarea devine neîncăpătoare încă de la primele ore ale zilei.

Cifrele înregistrate la începutul acestui an sunt unele istorice. Niciodată nu am înregistrat un număr atât de mare de turişti care să urce pe munte în doar câteva zile”, a declarat pentru Maria Floricică, administratorul domeniului schiabil al staţiunii Sinaia, potrivit news.ro.

Aglomeraţia este atât de mare încât, pentru a evita orice incidente nedorite, administratorul domeniului schiabil a luat, în unele zile, măsuri precum cea de sistare a cartelelor pentru urcarea cu telegondola, concomitent cu apelul transmis către turişti de a se organiza pentru a coborî de pe munte din timp.

Și la Poiana Brașov situația a fost asemănătoare. Aici, de „vină” sunt turiștii din stațiunile alăturate, care vor să își petreacă doar câteva ore în Poiană. „Sunt extrem de mulţi turişti, iar datele arată că foarte mulţi dintre cei care îşi petrec ziua în staţiune vin din alte părţi, din staţiuni de pe Valea Prahovei sau din zona Bran – Moieciu. După ora 10-11, e greu spre imposibil să mai găseşti un loc de parcare în staţiune. Noi am recomandat celor care vin din alte staţiuni să lase maşinile personale în oraş şi să folosească mijloacele de transport pe care Primăria le pune la dispoziţie către Poiană. E incredibil de aglomerată Poiana Braşov zilele acestea” , a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Braşov, Sorin Toarcea.

Din păcate, accidentele se țin lanț în aceste zile la munte. Multe dintre ele se petrec pe pârtii, dar există și așa-numitele accidente „urbane”, la fel de grave. „Am avut câteva cazuri stupide în care oamenii au căzut în clipa în care au coborât din maşină în parcare sau au alunecat pe treptele cabanei în care voiau să meargă. Oameni care nu aveau pregătirea necesară au abordat pârtii mult peste dificultatea lor, au considerat că dacă pot urca cu telescaunul sau cu telecabina foarte uşor şi ajung în vârful pârtiei, au considerat că până jos vor putea să înveţe sau ajung ei cumva fără să li se întâmple nimic”, a declarat directorul Salvamont România, Sabin Cornoiu.

Peste 1.300 de intervenţii au avut salvamontiştii din toată ţara în această vacanţă de iarnă. Datele ultimelor 24 de ore reprezintă un nou record, nedorit, în istoria Salvamont România, echipele de salvatori montani primind, într-o singură zi, 167 de apeluri prin care li se solicita intervenţia urgentă, cele mai multe solicitări, peste 30, fiind pentru Salvamont Predeal. În ultimele 24 de ore, peste 120 de persoane au ajuns la spital. Valorile de trafic sunt ridicate, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei şi se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Totodată, este aglomeraţie pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini între Predeal şi Buşteni, dar şi în Comarnic, a anunţat Centrul Infotrafic.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploiești – Brașov, circulându-se în coloană între Nistorești și Comarnic, precum și între Sinaia și Bușteni, pe sensul de urcare către Brașov. De asemenea, este trafic foarte intens și în direcția de coborâre spre Ploiești, fiind formate coloane de autovehicule între stațiunile Predeal și Bușteni, dar și în Comarnic.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu atenție în aceste condiții de aglomerație, să păstreze în mers o distanță de siguranță între autovehicule, să evite depășirile periculoase ale coloanelor formate, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului și să acceseze aplicațiile de telefon pentru stabilirea celui mai rapid traseu, luând în calcul folosirea rutelor alternative!

2 comentarii la „Cifre de „proporții istorice” pentru pârtiile de schi: Sinaia, „sufocată” de turiști în această vacanță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *