Cod galben de ninsori abundente și viscol în Prahova

Spread the love

Meteorologii ANM anunţă ploi, vânt şi precipitaţii însemnate cantitativ, până luni dimineaţă, dar şi răcirea semnificativă a vremii. Vremea se răcește puternic în sudul țării, acolo unde vom avea vânt puternic și precipitații. În zona de munte se anunță ninsori abundente și viscol, iar stratul de zăpadă va ajunge la 20 de centimetri.

Potrivit ANM, până luni, la ora 10.00, temporar vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40…50 km/h.

„Aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde treptat sud-estul, sudul şi local centrul ţării. În zonele joase va ploua, iar izolat vor fi şi ninsori şi lapoviţă. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1000 m, de sâmbătă seara, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, cantităţile de precipitaţii vor fi de 10…20 l/mp şi izolat vor depăşi 25…30 l/mp.

Vremea se va răci semnificativ, mai ales în sud, în est şi în centru şi va deveni rece pentru această dată”, a transmis sursa citată.

În intervalul 09 noiembrie, ora 12 – 11 noiembrie, ora 10, este cod galben de intensificări ale vântului.

„În Dobrogea, sudul Moldovei, nord-estul şi estul Munteniei, local şi temporar vântul va avea viteze la rafală de 50…65 km/h”, a transmis ANM.

De asemenea, în intervalul 10 noiembrie, ora 06 – 11 noiembrie, ora 06, este cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite.

„În intervalul menţionat, în zona de munte a judeţelor Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna, mai ales la altitudini de peste 1000 m, temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de 40…55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm”, a mai transmis ANM.

Meteorologii ANM au emis Cod Galben de ploi, lapoviță și ninsori în jumătate de țară. Specialiștii ANM au explicat că în zonele montane vom avea parte de ninsori și lapoviță, iar stratul de zăpadă va fi de până la 20 de centimetri. De asemenea, în majoritatea zonelor țării va ploua și vor fi temperaturi foarte scăzute.

content-image

„În intervalul menționat, în sudul, sud-estul și local în centrul țării va ploua, dar pe arii în general restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În Carpații Orientali și Meridionali, vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1000 m va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Se vor acumula cantități de 10…20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”. Duminică (10 noiembrie) vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40…50 km/h. Interval de valabilitate: 10 noiembrie, ora 10 – 10 noiembrie, ora 23. Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ

Zone afectate: județele Constanța, Călărași, Ialomița, Ilfov, municipiul București și zona joasă de relief a județelor Dâmbovița și Prahova.

„În intervalul menționat, în județele Constanța, Călărași, Ialomița, Ilfov, municipiul București, precum și în zona joasă de relief a județelor Dâmbovița și Prahova va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 20…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp. Interval de valabilitate: 10 noiembrie, ora 10 – 11 noiembrie, ora 10. Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ și viscolite. Zone afectate: zona de munte a județelor Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea. În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea, mai ales la altitudini de peste 1000 m, temporar ninsorile vor fi intense și viscolite (viteze ale vântului de 40…55 km/h) și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm.”, arată prognoza ANM.

Temperaturile au scăzut brusc

Poliția avertizează șoferii să fie precauți în condițiile în care vremea se înrăutățește în mai multe regiuni ale țării. În județele din sudul și estul țării plouă, în timp ce în zonele montane din Brașov, Covasna și Prahova cad lapoviță și ninsoare, informează Mediafax.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă ca, pentru a avea o deplasare în siguranță, în condițiile în care la nivelul țării sunt emise atenționări meteorologice care vizează fenomene periculoase (vânt, ninsori viscolite), e important ca, înaintea de a porni în călătorie, să vă informați cu privire la starea drumului pe traseul pe care urmează să-l parcurgeți.

La ora 9.30 sunt semnalate precipitații sub formă de ploaie pe raza județelor din sudul și estul țării, iar în zona montană a județelor Brașov, Covasna și Prahova, acestea sunt sub formă de lapoviță și ninsoare.

Pentru siguranța participanților la trafic, șoferii trebuie să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.

Pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *