Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, modernizat după modelul școlii „George Enescu”

Spread the love

Consilierii locali sinăieni s-au reunit astăzi în cadrul unei ședințe extraordinare, cu prilejul căreia au adoptat o serie de proiecte de hotărâre, printre care și cel privind aprobarea proiectului cu titlul ,,Creșterea Performanței Energetice și Modernizare – Colegiul Mihail Cantacuzino Sinaia”, depunerea acestuia în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021 – 2027, a indicatorilor tehnico – economici faza PT”. Este vorba despre construcția, reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale prin imobilul reprezentând clădirea C3 a actualului „Colegiu Mihail Cantacuzino” din oraș.

„Este un proiect foarte important, prin acest proiect închidem în totalitate reabilitarea colegiului. Prin acest proiect reabilităm energetic corpul din față, închidem reabilitarea pe partea din dreapta- corpul B și evident centrala termică. Mai rămâne în a treia etapă să reabilităm în viitor și căminul de la Colegiul M. Cantacuzino și atunci vom avea un colegiu nu doar modern, ci și eficient din punct de vedere energetic. Lucrările pe care le-am făcut la Colegiu constau în primul rând în modernizarea sistemului de încălzire –încălzire în pardoseală, sunt lucrări similare cum sunt cele de la Școala G. Enescu. Cred că sunt extrem de necesare și a venit momentul să finalizăm și această investiție. Avem oportunitatea de a depune prin Programul Operațional Regional, acesta e un motiv pentru care am făcut ședința extraordinară, pentru că termenul de depunere este foarte scurt, pentru a câștiga punctaj maxim, dacă o lăsam pe mai încolo pierdeam din puncte”, a spus primarul Vlad Oprea înainte de votul de adoptare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *