FPTR a prezentat Guvernului măsurile pentru „relansarea turismului național”: Reducerea birocrației, combaterea concurenței neloiale și predictibilitate fiscală

Federația Patronatelor din Turismul Românesc continuă demersurile la cel mai înalt nivel pentru susținerea intereselor operatorilor economici din turism, aducând în atenția autorităților centrale un pachet de măsuri fundamentate menite să stimuleze sectorul. Luni, 26 octombrie 2026, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii oficiale dintre Prim-ministrul României și reprezentanții Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România, au fost susținute propunerile oficiale transmise de FPTR prin adresa nr. 2315 din 25 octombrie 2026. Demersul subliniază că turismul românesc generează locuri de muncă, venituri la bugetele publice și dezvoltare economică în numeroase comunități, având nevoie de predictibilitate fiscală, concurență loială și politici publice adaptate realităților economice pentru a-și valorifica întregul potențial.

Printre principalele solicitări înaintate Guvernului se numără prelungirea acordării voucherelor de vacanță pentru angajații din sectorul public pentru cel puțin cinci ani și majorarea valorii acestora de la 800 la 1.000 de lei, completată de introducerea unui mecanism fiscal care să permită acordarea de vouchere de vacanță și pentru angajații din mediul privat fără cheltuieli suplimentare pentru angajatori. De asemenea, patronatele au pus accent pe combaterea concurenței neloiale din piață prin implementarea unui sistem național digital de evidență a apartamentelor închiriate în regim hotelier. Un alt punct important vizat în discuții este asigurarea unei fiscalități echitabile pentru turismul sezonier, prin reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri și terenuri pentru structurile turistice sezoniere de pe litoralul românesc, alături de debirocratizarea activității hoteliere prin implementarea unui sistem național de raportare automată a datelor privind cazarea turiștilor, realizat prin interconectarea programelor de gestiune cu instituțiile statului.

Aceste propuneri nu reprezintă simple solicitări, ci măsuri menite să susțină competitivitatea operatorilor economici, să stimuleze turismul intern, să reducă povara administrativă și să contribuiască direct la creșterea veniturilor bugetare. În calitate de federație patronală reprezentativă la nivelul sectorului de negociere colectivă turism, hoteluri și restaurante, FPTR va continua să susțină aceste măsuri în dialogul permanent cu autoritățile, urmărind transformarea propunerilor în decizii concrete, astfel încât interesele turismului românesc să se regăsească nu doar pe agenda discuțiilor guvernamentale, ci și în măsurile adoptate efectiv pentru dezvoltarea economiei naționale.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu