Încidente electorale în Prahova: Polițiștii aleargă prin tot județul pentru constatarea încălcării legislației
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către un candidat la funcția de primar a municipiului Ploiești despre faptul că pe o stradă din municipiul Ploiești se oferă sume de bani în scopul votării de către alegători a unui anume candidat. În baza sesizării, a fost constituită echipă operativă pentru verificarea aspectelor sesizate. Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat verificări în zona indicată, dar nu au fost identificate persoanele reclamate.
Fiind contactat apelantul acesta a precizat că două persoane din municipiul Ploiești ar fi strâns cărțile de identitate de la mai mulți locatari din cartierul Radu de la Afumați, urmând ca, în cursul zilei de 9 iunie a.c., să le ofere o sumă de bani în scopul votării unui anume candidat și a unei formațiuni politice. Cele două persoane nu au fost identificate nici la adresa sesizată, dar nici la domiciliile acestora. Polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale.
Tot astăzi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Băicoi au fost sesizați despre faptul că în comuna Scorțeni au avut loc activități de influențare și cumpărare a alegătorilor din partea unui angajat al unei instituții publice. În baza sesizării, a fost constituită echipă operativă pentru verificarea aspectelor sesizate. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cinci bărbați cu vârstele cuprinse între 38 și 53 de ani, care au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii și stabilirii situației de fapt. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției orașului Breaza au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că la o secție de votare din orașul Breaza au fost înmânate mai puține buletine de vot decât cele prevazute, pentru 10 persoane, fiind omisă înmânarea buletinelor de vot pentru președintele Consiliului Județean. În baza sesizării, a fost constituită echipă operativă pentru verificarea aspectelor sesizate.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că persoana desemnată cu înmânarea buletinelor de vot, în mod eronat, a distribuit două buletine de vot pentru alegerea membrilor Consiliului Județean și nu a înmânat buletinele de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean pentru un număr de 10 votanți. Totodată a rezultat faptul că situația a fost constatată cu ocazia numerotării buletinelor de vot disponibile. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
Nu în ultimul rând, polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că la o secție de votare din comuna Vărbilău au fost înmânate mai multe buletine de vot unei persoane pentru alegerile locale. În baza sesizării, a fost constituită echipă operativă pentru verificarea aspectelor sesizate.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că persoana desemnată cu înmânarea buletinelor de vot, în mod eronat, a distribuit câte două buletine de vot pentru alegerile consiliului local și respectiv pentru alegerile europarlamentare mai multor persoane. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.