Oprea (Economie): „Am aflat că Kitzbühel este la aceiaşi altitudine ca Sinaia, domeniul schiabil urcă până la 2.000 de metri şi că solul e asemănător”
Ştefan Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, a anunţat glorios că Valea Prahovei are un potenţial semnificativ din punct de vedere al domeniului schiabil, iar pentru dezvoltarea acestei zone turistice este nevoie de un master plan, un alt plan şi strategie pentru dezvoltarea turismului românesc. În urma unei întâlniri avute cu reprezentanţi ai domeniului schiabil Tirol, ministerul a postat pe pagina sa de LinkedIn câteva dintre asemănările dintre staţiunea austriacă Kitzbühel şi Sinaia.
„Până la discuţia cu prietenii austrieci, reprezentanţi ai domeniului schiabil Tirol, vedeam doar deosebirile. Am aflat că staţiunea Kitzbühel este la aceiaşi altitudine ca Sinaia, că domeniul schiabil urcă până la 2.000 de metri şi că solul este asemănător. Însă, la Kietzbühel vorbim despre un domeniu schiabil cu 233 km de pârtie, 570 de ha, care uneşte şapte localităţi şi două judeţe“, a scris Ştefan Radu Oprea pe pagina sa de LinkedIn. Tot acesta a adăugat în aceeaşi postare că „există posibilitatea conectării foarte rapide, prin instalaţii de transport pe cablu, a staţiunilor Sinaia şi Buşteni“.
Pe hârtie şi în postările de pe LinkedIn, lucrurile arată foarte bine, o Valea Prahovei conectată pe transportul pe cablu, o colaborare între autorităţile centrale şi locale, pe scurt o dezvoltare accelerată a staţiunilor de pe Valea Prahovei.