Prahoveancă terorizată de o grupare timp de doi ani. Hărțuirea, finalizată cu… mascați și percheziții

Mascații au descins joi dimineața la șase adrese din Ploiești pentru a duce la audieri șapte persoane acuzate că, timp de doi ani, au terorizat o femeie cu scopul de a-i prelua un teren. În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești-Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de șantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
Din cercetări, a rezultat faptul că cei șapte bănuiți, trei femei și patru bărbați, în perioada iunie 2022-Aprilie 2024, ar fi constâns psihic, în repetate rânduri, o femeie, încercând să o oprească din a desfășura în condiții normale, administrarea, gospodărirea și vizitarea imobilului pe care îl deține, în municipiul Ploiești, în scopul de a ocupa terenul. La sediul unității de poliție au fost conduse mai multe persoane, în vederea audierii.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

