Primăria Breaza a chemat Hidro Prahova în instanță. Vrea despăgubiri „pentru distrugerea periodică a domeniului public”. Planuri similare și la Primăria Comarnic
Primăria Breaza a acționat în instanță operatorul de apă Hidro Prahova SA pentru dezastrul provocat în oraș din cauza lucrărilor efectuate periodic pentru remedierea avariilor. Dosarul se află pe rol la Judecătoria Ploiești și este judecat în regim de urgență, fiind cerută ordonanță președințială.
Adminstrația locală a făcut demersurile juridice pentru ca operatorul să suporte prejudiciile aduse (lipsa serviciilor față de cetățeni și distrugerea periodică a domeniului public). Mai mult, autoritățile din Breaza au de gând să ceară și despăgubiri pentru disconfortul creat.
„I-am acționat în instanță. Dosarul se judecă în regim de urgență, la Secția Civilă, următorul termen fiind 21 octombrie. Cerem operatorului refacerea drumului județean DJ101R ( Bld. Republicii), dar și a zonelora diacente afectate și cauza eternelor lucrări de remediere a avariilor. Vom cere, într-un alt dosar, și daune pentru prejudiciile aduse”, a transmis primarul orașului Breaza, Bogdan Novac.
Acesta a mai adăugat că, prin hotărâre de Consiliu Local, orașul Breaza va ieși din HidroPrahova. O decizie similară, din spusele primarului Sorin Popa, va fi luată și la Comarnic, unde se fac demersuri pentru renunțarea la serviciile operatorui regional de apă și canal, cu posibilitatea înființării unui serviciu public local, aflat în subordinea administrației publice.