Radare ale Rutierei pe DN 1, Valea Prahovei: Polițiștii au aplicat 75 de sancțiuni, 52 dintre ele pentru depășirea vitezei
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au desfășurat o acțiune de tip „cascadă” pe DN 1, pe sectorul de drum cuprins între județele Brașov și Prahova:
„În cadrul acțiunii au participat peste 20 de polițiști rutieri din cadrul I.P.J. Brașov, care au utilizat un număr de 3 aparate de măsurare a vitezei. De asemenea, pe același drum, dar în zona de competență a județelui vecin, au acționat polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. Astfel, în intervalulul de timp de desfășurare a acestei acțiuni, polițiștii brașoveni au aplicat un număr de 75 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto, dintre acestea 52 fiind depășiri ale regimului legal de viteză. În alte 2 situații, polițiștii au dispus măsura complementară de reținere a permisului de conducere, cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată de timp, iar pentru defecțiuini tehnice majore, ce puteau pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, au fost reținute 11 certificate de înmatriculare ale vehiculelor controlate, măsură luată până la remediarea celor constatate”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.