Salvamont Prahova a găsit un tânăr rătăcit pe Jepii Mici: Cu adidași în picioare și haine subțiri, pe un traseu interzis turiștilor. „Un pas greșit și nu mai aveam pe cine salva”

Spread the love

Un tânăr de 26 de ani, cu adidași în picioare și haine subțiri, a fost salvat de pe munte, dintr-o zonă periculoasă, pe Jepii Mici, unde accesul turiștilor este interzis. La un moment dat, acesta a ajuns pe o pantă abruptă, unde un pas greșit i-ar fi fost fatal, a anunțat Salvamont Prahova pe Facebook. Citeşte întreaga ştire: Un turist de 26 de ani cu sneakersi în picioare, găsit pe Jepii Mici, unde rătăcise traseul, în zăpadă: „Un pas greșit și nu mai aveam pe cine salva…”

Bărbatul, îmbrăcat cu haine subțiri și cu adidași în picioare s-a rătăcit, a fost găsit de salvamontiști, după o intervenție dificilă.

„La fel ca celebrul personaj a lui Miguel de Cerevantes, se pare că ne luptăm cu morile de vânt, cu deosebirea că noi ducem o luptăm reală cu inconștiența umană, nu imaginară, ca Don Quijote. Oricât am încerca să facem prevenție, să informăm turiștii, să avertizam prin mesaje și panouri, să promovăm cazurile în care semeni de-ai noștri au trecut pe lângă moarte ori au picat în ghearele ei, ignorând legile muntelui, tot mai există cazuri”, atrag atenția salvmonțiștii din județul Prahova.

Sâmbătă seară, un turist de 26 de ani, a fost salvat la limită. „Echipat cum se vede, trecând cu nonșalanță pe lângă panourile de avertizare de la începutul traseului Jepii Mici, a urcat, a rătăcit traseul, ajungând pe o pantă extrem de abruptă. Un pas greșit și nu mai aveam pe cine salva”…, au transmis reprezentanții Salvamont.

„L-aș fi lăsat acolo. Înțeleg ca salvamontiștii salvează vieți, dar ăștia chiar și-o caută. În plus faptul că a mers pe unde a vrut, cum a vrut, ignorând avertizările, este lipsă de respect față de cei care l-au salvat”, a comentat un internaut. Altcineva a spus: „Poate vede vreun politician cu inițiativă și schimbă legea. Să le dați amendă ăstora care sunt inconștienți și pleacă așa pe traseu”. Un bărbat a fost mai dur: „Dați-i amendă, să îl usture și la glezne!”.

„Având în vedere că la fiecare postare de acest gen există comentarii prin care ni se sugerează să-i amendăm pe protagoniști, facem precizarea că legislația din România NU prevede amenzi pentru astfel de cazuri și chiar dacă ar exista, Salvamontul este un serviciu de urgență, alte instituții fiind abilitate să aplice eventuale sancțiuni”, au precizat salvamontiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *