Slujbă de sfințire și binecuvântare a lucrărilor de modernizare, la Schitul Sfânta Ana din Sinaia

La Schitul „Sfânta Ana” din Sinaia a avut loc duminică slujba de binecuvântare a altarului exterior și a lucrărilor de renovare, a informat așezământul încă de zilele trecute. Programul liturgic a cuprins slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos (ora 9:00), slujba de binecuvântare a altarului exterior și a lucrărilor de renovare (ora 10:00) și apoi Sfânta Liturghie (ora 10:30), oficiate de Arhimandritul David Petrovici, exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureştilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Schitul de la Cota 1.400 a fost construit în anul 1453, ca un mic paraclis pentru pustnicii din împrejurimi, care se adunau o dată pe săptămână la Sfânta Liturghie şi la împărtăşirea cu Sfintele Taine. A primit hramul „Sfânta Ana” datorită asemănării de relief cu schitul omonim din Muntele Athos. Începând cu anul 1995, ieromonahul Ioanichie Şoncuteanu, monah din Mănăstirea Sinaia, a început edificarea unui nou schit în amintirea celui vechi. Astfel, numeroşi credincioşi din Sinaia şi din alte zone ale ţării au contribuit la zidirea noului Schit „Sfânta Ana”. Sfinţirea Paraclisului a fost oficiată de PS Varsanufie Prahoveanul, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, la Sărbătoarea Schimbării la Faţă, 6 august 2008.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu