Tribunalul Militar Bucureşti a decis redeschiderea urmăririi penale în cazul a doi foşti şefi din ISU Prahova

Spread the love

Tribunalul Militar Bucureşti decide redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de corupţie, fiind suspectaţi că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii Ferma Dacilor, devastată de un incendiu în care opt oameni au murit arşi, in a doua zi de Crăciun, anul trecut.

Judecătorii militari au decis redeschiderea urmăririi penale faţă de Elisei Tiberiu Dumitru, fost şef al ISU Prahova şi faţă de Cristina Chelba, fostă angajată a ISU Prahova la prevenire, suspectaţi de corupţie în relaţia cu reprezentanţii pensiunii Ferma Dacilor. Cei doi sunt suspectaţi că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii care a fost distrusa de un incendiu. Iniţial, dosarul a fost clasat, procurorii DNA solicitant redeschiderea acestuia în ianuarie, la câteva zile de la incendiul in care opt oameni au murit.

„Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de redeschidere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 din 28.12.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, emisă în dos. nr.64/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal; luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000 ?i dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în legătură cu activitatea de control desfăşurată la datele de 10.07.2019 şi 12.07.2019. Confirmă redeschiderea urmăririi penale astfel cum aceasta a fost dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din 28.12.2023 în urma infirmării ordonanţei de clasare nr.64/P/2020 din 21.03.2023”, se arată în minuta instanţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *