Weekend-ul dinaintea Crăciunului: Sute de turiști s-au îmbulzit pe pârtiile de schi din Sinaia
Odată cu scăderea temperaturilor și venirea ninsorilor, turiștii, în special iubitorii sporturilor de iarnă, au făcut o escapadă pe pârtia de schi de la Sinaia. Românii au intrat deja în spiritul Sărbătorilor, așa că în weekend-ul dinaintea Crăciunului, mulții s-au îndreptat spre stațiunea montană Sinaia, unde vor să se bucure din plin de o atmosferă de iarnă autentică, chiar pe pârtia de schi.
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, situat la 2.000 de metri altitudine, în Munţii Bucegi, are parte de sute de turiști, iar parcarea de la stația de plecare a telegondolei s-a umplut încă dinainte de prânz. De aceea, administratorii pârtiei le recomandă celor care vor să urce cu telegondola sau cu telecabina să ajungă la staţiile de plecate fie cu taxiul, fie cu autobuzul. La Sinaia, sunt amenajate şi deschise pârtiile Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Lăptici 1, Lăptici 2, Valea Dorului, Panoramic, Floare de Colţ, Cocora, Călugărul 1, Călugărul 2 şi Variantă.
Se schiază în condiții bune în mai multe zone turistice din ţară, potrivit Radio România Actualități. În partea superioară a masivului Postăvaru, în județul Brașov, stratul de zăpadă ajunge la 50 cm. La Sinaia sunt deschise peste 10 pârtii, dar chiar și așa, duminică, sute de turiști au stat la rând pentru a urca în mijloacele de transport pe cablu. Și pârtiile din județul Vâlcea sunt deschise. Turiștii sosiți la Obârşia Lotrului spun că sunt foarte bune condițiile pentru practicarea sporturilor de iarnă. Silvoturismul se dezvoltă tot mai mult în Vâlcea, prin cabanele Direcției Silvice, iar vacanța de iarnă face ca locurile să fie ocupate la capacitate maximă în toată această perioadă.