24 septembrie 1926: Regele Ferdinand, operat la Sinaia. Presa interbelică ascundea starea reală de sănătate a suveranului

Ziarul Dimineața anunța pe prima pagina că Regele Ferdinand a fost operat la Sinaia la Castelul Pelișor, după o hemoragie. Buletinul medical oficial vorbea despre o afecțiune de natură hemoroidală și anunța liniștitor: „Starea Regelui este foarte bună”. Operația a fost efectuată de profesorul Ernest Juvara, care a fost asistat de medicii Romalo și Cristidi, iar presa scria că suveranul urma să-și reia curând activitatea și că deja a început să citească cărți după intervenție. Numai că publicului nu i se spunea totul. Memoriile epocii arată că în urma acestei intervenții Juvara a descoperit un neoplasm intestinal.
Câteva luni mai târziu, regele Ferdinand avea să fie supus unei intervenții mult mai serioase pentru afecțiunea care mai târziu i-a cauzat moartea. Așadar, știrea liniștitoare din 24 septembrie 1926 ascundea, fără ca publicul să știe, începutul ultimului an din viața Regelui Ferdinand.



