Incendiul de la Ferma Dacilor: Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a deschis anchetă penală. Șase persoane au fost găsite carbonizate, focul a fost stins

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a preluat coordonarea anchetei deschise după incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, soldat cu cel puţin şase victime, între care un copil. Infracţiunile vizate sunt de ucidere din culpă şi distrugere, conform News.ro. Un dosar în cadrul căruia sunt cercetate infracţiuni de distrugere şi ucidere din culpă a fost deschis, la nivelul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în urma incendiului care a mistuit pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, judeţul Prahova.
Surse judiciare au declarat că ancheta se află în stadiu incipient, iar procurorii nu exclud nicio ipoteză, fiind luate în calcul atât izbucnirea focului ca urmare a unei acţiuni intenţionate, cât şi varianta unui accident. O echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică a fost trimisă la Tohani pentru a sprijini ancheta în acest caz.
Ferma Dacilor nu deținea autorizaţie de securitate la incendiu, mai arată sursa citată. Potrivit ISU Prahova, în anul 2019 a fost efectuată la acest obiectiv o „verificare pe fond”, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului şi au fost aplicate 6 avertismente.
Şase persoane, inclusiv un copil, au fost găsite carbonizate, alte două sunt căutate în urma incendiului produs marţi dimineaţă. Alte două persoane, mamă şi fiu, au ajuns la spital cu arsuri pe 5 % şi 8% din suprafaţa corpului.
Unul dintre angajați a decedat în incendiu
Douăzeci şi şase de persoane se aflau în pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, acestea participând la o petrecere în seara dinaintea incendiului. Un bărbat care a murit, în timp ce încerca să îşi salveze doi dintre copii din pensiunea cuprinsă de incendiu, era angajat al restaurantului, arată primele date obţinute de autorităţi. Soţia şi unul dintre copiii acestuia sunt victimele care au fost duse la spital.
„Se pare că era o petrecere privată, erau 26 de persoane, foarte mult tineret, o persoană adultă de 48 de ani, o persoană care a încercat să meargă să-şi salveze copiii, numai că nu a mai apucat să iasă de acolo. Iar soţia dânsului cu unul dintre copii au fost duşi de dimineaţă la Spitalul Judeţean”, a declarat, marţi după-amiază, prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu.
El a precizat că bărbatul care a încercat să-şi salveze copiii era angajat al complexului, din datele pe care le-a primit.
Zona din pensiune care a ars era o clădire cu restaurant şi câteva spaţii de cazare la parter şi cinci camere la mansardă. Focul pare a fi izbucnit nu din restaurant, ci din zona mansardei, acolo unde erau spaţiile de cazare, a precizat prefectul.
În ceea ce priveşte cauza izbucnirii focului, prefectul a declarat: „Cred că este foarte greu să ne pronunţăm, în acest moment, cu privire la ce a declanşat acest incendiu”. El a subliniat că în 2020 inspectorii ISU au plecat din nou într-un control, dar nu a primit încă datele cu privire la rezultatul acestuia.
La faţa locului au ajuns şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar în acest context prefectul de Prahova a explicat că au fost chemaţi pentru că „am considerat că este necesar să avem şi psihologi, să încercăm să îi consiliem pentru că nu este foarte uşor să treci printr-o astfel de situaţie”. El a precizat că cele cinci victime care au fost găsite sunt „greu de identficat, pentru că sunt carbonizate”.
Complexul Ferma Dacilor, din Tohani, care a ars în a doua zi de Crăciun, a fost construit începând cu acum zece ani, fiind dezvoltat constant ulterior, pentru a cuprinde astăzi „21 de odăi, patru căsuţe suspendate şi patru colibe dacice, şase cabane în pădure şi zece locuri de campare şi parcare”. Complexul Ferma Dacilor, din localitatea Tohani, judeţul Prahova, care a ars în a doua zi de Crăciun, a fost construit începând cu acum zece ani, fiind dezvoltat constant ulterior, pentru a cuprinde astăzi „21 de odăi, patru căsuţe suspendate şi patru colibe dacice, şase cabane în pădure şi zece locuri de campare şi parcare pentru maşini şi autorulote”, potrivit site-ului propriu, notează Ziarul Financiar.
Aflat la mai puţin de două ore de Bucureşti, resortul era o destinaţie populară în rândul celor care voiau să plece din Bucureşti şi să evite aglomeraţia de pe Valea Prahovei. În proximitatea unităţii de cazare se află multiple crame din zona Dealu Mare. De altfel, iniţial, Ferma Dacilor trebuia să fie o fermă, unde se cresc animale şi se realizează produse alimentare tardiţionale. Însă, din cauza lipsei de personal calificat în acest domeniu, mai multe animale au murit, iar fondatorul a ales să mute „macazul“ businessului spre turism, potrivit unor declaraţii anterioare ale lui Cornel Dinicu.
Firma iniţială pe care era operat businessul este Ferma Dacilor Tradiţional, însă această figurează radiată deja de mai mulţi ani. La aceeaşi adresă însă, apare firma Ferma Dacilor Production, care are CAEN-ul “5520 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”. Această companie are afaceri de 5,5 mil. lei anul trecut, în urcare cu 31% faţă de 2021. Profitul net a fost de aproape 2 mil. lei, ceea ce înseamnă o marjă de 36%, cu 11 salariaţi.
Fondată acum şapte ani, firma figurează deţinură 100% de Adrian Vitomir Ristin. El este unic acţionar şi al Burebista Carmangerie din Mizil, Prahova, cu afaceri de 38.000 de lei anul trecut. Complexul, poziţionat pe un teren de circa 40 de hectare, a fost dezvoltat de antreprenorul Cornel Dinicu, care mai recent a intrat şi în alte businessuri, cum ar fi producţia de brânzeturi sau de produse din carne, potrivit celor mai recente date ZF.
Povestea complexului turistic
Povestea Fermei Dacilor a început cu 10 ani în urmă, când antreprenorul prahovean Cornel Dinicu a achiziționat terenurile „pline de mărăcini” pe care, ulterior a dezvoltat complexul turistic situat pe dealurile din Tohani, conform observatorulph.ro.
„Lăsam mașina în stradă că nu puteam să intrăm în fermă. Și am tot cumpărat, din aproape-n aproape până am ajuns la 40 de hectare. Apoi ne-am apucat să construim o fermă cu mâncare bio. Inițial a fost pentru mine și familie. Apoi au vrut și prietenii mâncare bio. Și așa am început să livrăm coșuri cu mâncare bio. Nu era, la vremea respectivă, nimeni să livreze un coș complet: ouă, lapte, brânză, salam, miere, ulei presat de floarea soarelui. Așa că ne-am apucat noi să livrăm coșuri complete cu mâncare bio, cu de toate, ca la supermarket”, povestea Cornel Dinicu despre începuturile businessului.
După un timp, proprietarul a decis să schimbe proiectul: din grajdul de animale a pus bazele unui restaurant cu 6 camere de cazare. Și proiectul a crescut până când a ajuns la un complex cu 30 de camere și alte „căsuțe în copac”.
Proiectul s-a bucurat de recunoaștere și pe plan internațional odată cu vizita în România a celebrului vlogger Mark Wiens care a petrecut câteva zile la Ferma Dacilor și a plecat mai mult decât încântat, iar odată cu lansarea episodului „Insane Food Romania” au început să curgă turiști străini din toate colțurile lumii.
Cornel și familia sunt stabiliți în București. Acolo locuiesc, acolo merg copiii la școală. Cornel are cinci copii, dintre care cel mai mare are 21 de ani, iar cel mai mic 3 ani, conform sursei citate. Cel mare este student și, în același timp, lucrează și la fermă, la afacerea familiei. În ce-i privește pe cei mici, ei merg la școală în cursul săptămânii, vin la fermă în weekend. Referitor la fermă, la început totul era o râpă. Prietenii mereu îi spuneau: „Ce cauți în râpa aia? Acolo nu o să ai succes niciodată”. El însă a văzut lucrurile din alt unghi și iată că merge. Dar cu sacrificii mari „Fără sacrificii nu poți”, a povestit Cornel Dinicu. De fapt, din dorința de a oferi familiei o viață mai sănătoasă, a început antreprenorul proiectul „Ferma Dacilor”.
„În jurul terenurilor pe care le-am achiziționat, dacă am copilărit pe dealurile acestea, mi-am adus aminte că sunt niște situri arheologice în zonă. La Budureasca, de exemplu, s-au găsit vestigii arheologice de pe vremea dacilor și am considerat că pot să creez o fermă, deși dacii nu aveau ferme. Deci eu am creat o fermă… cu dacii din zonă… a ieșit Ferma Dacilor”, dezvăluie antreprenorul povestea scurtă a originii numelui fermei.
Cel puțin 6 persoane, printre care un copil, au murit carbonizate în incendiul izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că anchetatorii nu exclud nicio variantă, fiind luate în calcul atât izbucnirea focului ca urmare a unei acţiuni intenţionate, cât şi varianta unui accident. Incendiul nu a fost încă lichidat, astfel că deocamdată nu se pot face cercetări la faţa locului, precizează sursele indicate.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

