Al șaptelea cadavru descoperit la Ferma Dacilor este un copil. Toate pensiunile din Prahova intră la control privind autorizațiile de securitate la incendiu

A şaptea victimă carbonizată a fost găsită miercuri de pompieri, la peste 24 de ore de la momentul izbucnirii incendiului devastator de la pensiunea Ferma Dacilor, aflată în satul prahovean Tohani, conform Agerpres.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), este vorba despre un minor. „A fost extrasă cea de-a șaptea victimă carbonizată (minor). Se continuă acțiunea de căutare”, a informat IGSU. Căutările continuă până vor fi găsite toate persoanele dispărute. Alte două persoane, mamă şi fiu, au suferit arsuri pe 5% şi 8% din suprafaţa corpului.
Cazul este preluat de către un procuror criminalist, iar cauza incendiului va fi stabilită în cadrul anchetei. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că anchetatorii nu exclud nicio variantă, fiind luate în calcul atât izbucnirea focului ca urmare a unei acţiuni intenţionate, cât şi varianta unui accident.
Fostul criminalist Tudorel Butoi e sigur că focul devastator de la Ferma Dacilor a fost pus. „Nimeni nu va putea vreodată să mă convingă că nu e mână criminală”, a indicat acesta. DNA redeschide dosarul de la ISUJ Prahova, care viza autorizaţia de la Ferma Dacilor, conform unor surse judiciare.
Angajații Ferma Dacilor, la poliție: „În mansardă erau reșouri”
Angajați ai Fermei Dacilor le-au declarat polițiștilor care anchetează producerea incendiului că la mansarda complexului turistic se aflau mai multe reșouri, a transmis miercuri Antena 3, citând surse din anchetă. Se conturează, astfel, ideea unui scurtcircuit. Conform sursei citate, angajații Ferma Dacilor le-au spus anchetatorilor că inclusiv rude ale patronului complexului ar fi solicitat reșouri pentru mansardă spunând că nu era suficient de cald.
A şaptea victimă carbonizată, un minor, a fost găsită miercuri de pompieri, la peste 24 de ore de la momentul izbucnirii incendiului devastator de la pensiunea aflată în satul prahovean Tohani. Cazul a fost preluat de către un procuror criminalist, iar cauza incendiului va fi stabilită în cadrul anchetei. Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că anchetatorii nu exclud nicio variantă, fiind luate în calcul atât izbucnirea focului ca urmare a unei acţiuni intenţionate, cât şi varianta unui accident.
Toate pensiunile din Prahova intră la control privind autorizațiile de securitate la incendiu
În urma tragicului incendiu de la Ferma Dacilor, autoritățile vor verifica toate pensiunile din Prahova privind autorizațiile de securitate la incendiu, a declarat prefectul Virgiliu Nanu.
„O să facem o acțiune de verificare a tuturor pensiunilor și o să verificăm dacă au autorizație de securitate la incendiu și probabil o să venim și cu propuneri legislative, astfel încât să putem închide toate aceste societăți care prestează astfel de servicii, dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale”, a afirmat prefectul județului Prahova, citat de Euronews România.
Acțiunile de control au loc după ce în spațiul public au apărut informați potrivit cărora pensiunea Ferma Dacilor, unde a avut loc incendiul în care au pierit șase persoane, nu a mai fost verificată din 2019. Mai mult, chiar șeful ANPC, Horia Constantinescu, a făcut în trecut reclamă pensiunii pe rețelele de socializare, în ciuda faptului că aceasta nu avea autorizație de incendiu.
„Pentru idiocrați și hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiția și rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuțiile de doi lei, lansate în spațiul public”, spunea Constantinescu în mesajul său prin care făcea reclamă cabanei, unde a izbucnit incendiul devastator.
Pensiunea funcționa fără autorizație de construire, iar cei care o ridicaseră obținuseră la finalul anului 2020 un certificat de edificare. Acum, în spațiul public, patronul fermei este prezentat drept „fost interlop”.
Lucruri grave sunt cuprinse în dosarul clasat al DNA pe controlul ISU Prahova de la Ferma Dacilor
Detalii din dosarul clasat al DNA pe controlul ISU Prahova de la Ferma Dacilor: Cornel Dinicu ar fi oferit în august 2019, cu titlu de foloase necuvenite, contravaloarea consumaţiei pentru masa de protocol a ISU Prahova, informază Mediafax.
În iulie 2019, ISU Prahova ar fi făcut doar un control formal la pensiunea Ferma Dacilor – în urma căruia ar fi dat doar un avertisment, iar în august 2019 – ISU Prahova ar fi organizat ofiţerilor ISU o masă de protocol la pensiune – oferită chiar de patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu. Dosarul care îl viza pe prim adjunctul ISU Prahova şi alţi patru inspectori ISU Prahova – a fost clasat după 3 ani de DNA. Clasarea descrie potenţiale fapte de abuz în serviciu comise de ofiţeri ai ISU Prahova la momentul controalelor efectuate pe linia securităţii la incendiu. Dosarul a fost clasat de către colonelul magistrat Mihai Gheorghe, procuror în cadrul Serviciului pe Militari al DNA, iar comunicările clasărilor au fost transmise pe 29 martie 2023, către 11 persoane, inclusiv către conducerea ISU Prahova, de către şeful Serviciului pe Militari al DNA de la acea vreme, Liviu Lascu. Noua conducere a DNA redeschide dosarul, în urma tragediei de la pensiunea Ferma Dacilor. La pensiunea Ferma Dacilor – care nu avea autorizaţie ISU – în urma incendiului violent, până în prezent sunt 6 persoane decedate/ carbonizate şi încă 2 persoane dispărute. IGSU a cerut ISU Prahova un raport despre controalele şi sancţiunile aplicate la pensiunea Ferma Dacilor.
Dosarul Serviciului pentru militari al DNA a început pe 20 august 2020 şi iniţial viza faptele posibil comise de către prim adjunctul ISU Prahova, col. DUMITRU ELISEI-TIBERIU şi alţi patru inspectori. ISU Prahova: cpt. SAVU LULIAN-MIHAI, slt. VASILE ALEXANDRO-VALENTIN, plt. adj. GHERGHE NECULAI-LAURENTIU şi cpt. CHELBA CRISTINA.
Iniţial, dosarul a fost deschis „in rem” pe o potenţială săvârşire de abuz în serviciu dacă funcţionarul public ar fi obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Dosarul a fost instrumentat de către colonelul magistrat Mihai Gheorghe, procuror în cadrul Serviciului pe Militari al DNA.
Procurorii DNA suspectau că, „în mod direct şi în repetate rânduri”, prim adjunctul ISU Prahova ar fi solicitat subordonaţilor să nu aplice măsuri contravenţionale impuse de lege ca urmare a efectuării de controale la obiective, agenţi economici, de pe raza competentă, „în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în condiţiile exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către inspectorii de prevenire, la momentul controalelor efectuate pe linia securităţii la incendiu, cu referire la următoarele împrejurări de fapt”.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

