90 de ani de la asasinarea, pe peronul gării din Sinaia, a prim-ministrului liberal I.G. Duca

Ion Gheorghe Duca, jurist, om politic, ucenic al „şcolii politice” a lui Ionel Brătianu, a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, preşedinte al PNL şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost unul dintre teoreticienii de elită ai liberalismului românesc, sintetizând în numeroase lucrări şi discursuri principiile doctrinei liberale în perioada interbelică.

Între 1914 și 1933, a fost ministru în toate guvernele liberale: Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii publice, Ministru de Externe, Ministru de Interne. Ca ministru de Interne, el s-a manifestat fără compromisuri împotriva mişcărilor extremiste, cu deosebire împotriva Gărzii de Fier. Într-o situație politică foarte tulbure, când regele Carol al II-lea încerca să instaureze dictatura regală, pe 14 noiembrie 1933 I.G. Duca a fost chemat să conducă guvernul României. Prima misiune a cabinetului a fost aceea de a organiza alegerile, iar data lor a fost stabilită între 20/29 decembrie. În calitate de prim-ministru, Duca îşi mai propunea, pe lângă stabilizarea economică în urma marii crize, asigurarea ordinii interne şi respectarea legilor. Drept urmare, ciocnirile dintre forţele de ordine şi legionari, care, potrivit guvernului, „urmărea schimbarea pe cale revoluţionară a ordinii legale în stat şi instaurarea unui regim social şi politic neconform Constituţiei şi Tratatelor de pace”, au dus la suprimarea presei legionare şi la arestarea unui mare număr de membri ai Gărzii de Fier. Mai mult, pe 9 decembrie, Legiunea Arhanghelului Mihail a fost scoasă în afara legii, ceea ce îi punea pe legionari în faţa imposibilităţii de a mai participa la alegerile din acea lună. În campania electorală, ciocnirile dintre legionari şi forţele de ordine s-au înteţit, în urma schimburilor de focuri rezultând decesul a numeroşi legionari . De asemenea, Poliţia a făcut numeroase descinderi la domicilii şi sedii ale legionarilor, operând arestări.

În cele din urmă, alegerile au fost câştigate de PNL, iar două zile mai târziu, pe 29 decembrie 1933, primul ministru este chemat la Sinaia pentru o întrevedere cu Carol al II-lea, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naţionale. A plecat cu primul tren, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii săi. Întrevederea cu regele a durat două ore. La ora 21:30, premierul urcă în automobil cu doctorul Constantinescu, spre gară. Asasinii se plimbaseră nestingheriţi toată ziua pe peronul din Sinaia. Nimeni nu i-a legitimat şi nu i-a întrebat cum îi cheamă. Trenul avea întârziere şi, anunţat, premierul soseşte în gară la orele 21.55. Automobilul care-l adusese opreşte la distanţă, iar Duca se îndreaptă spre vagonul ministerial, fără a fi însoţit de cei 8 poliţişti din gardă, pe care-i avea la Bucureşti. Până la vagonul guvernamental mai avea câţiva paşi. Ar fi trebuit să intre prin biroul şefului de gară, dar cineva a uitat să-l anunţe. A urmat o explozie, un nor de fum, o simplă petardă aruncată în calea lui Duca. În panica momentului, legionarul Nicolae Constantinescu i-a pus o mană pe umăr şi apoi i-a tras o rafală de cinci gloanţe în cap. Duca a murit pe loc. Avea 54 de ani. Cadavrul său a fost recuperat de autorități de pe peronul Gării Sinaia şi depus într-o cameră lângă anexele servitorilor din Castelul Peleş.

Ziarul „Viitorul” din 31 decembrie 1933 scria :

„Astăzi, la orele 22, pe peronul Gării Sinaia, a fost asasinat cu 5 focuri de revolver primul-ministru, Ion G. Duca, de un student de la Academia Comercială, anume Nicolae Constantinescu, care avea şi doi complici, Ion Caranica şi Doru Belimace. Nicolae Constantinescu este arestat. El a declarat că aparţine Gărzii de Fier şi că acest atentat a fost plănuit mai de mult”.

Grupul acestor trei va fi denumit ulterior „Nicadorii”, creat prin combinarea primelor silabe din numele celor trei membri ai grupului. Pe 1 ianuarie 1934, acelaşi cotidian nota:

„Ştirile ce vin din întreaga ţară mărturisesc covârşitoarea durere pricinuită de moartea tragică a lui I. G. Duca. Pentru întreaga opinie publică, odiosul atentat nu răpeşte numai pe marele bărbat de stat Ion G. Duca, în momentul în care avea mai mare nevoie de el, ci răpeşte un om cunoscut şi iubit pretutindeni, pentru bunătatea, abilitatea şi onestitatea sa. Pretutindeni a fost iubit şi respectat”.

Ceea ce în epocă a părut ca o răzbunare politică a legionarilor, cercetările ulterioare au arătat o enormă conspiraţie care a stat la baza celei de-a doua asasinări a unui prim-ministru din România. Investigaţia a mers până la cea mai înaltă poziţie din stat, regele Carol al II-lea. Dosarele păstrate la Arhivele Statului Bucureşti au arătat că ministrul de Interne şi şeful Siguranţei ştiau de atentat, dar nu au luat nici o măsură. Vagonul guvernamental a fost însoţit de un singur agent, iar asasinii au călătorit cu acelaşi tren către Sinaia. O singură măsură s-a luat la Sinaia pentru a apăra securitatea primului-ministru, aceea de a nu intra pe peronul gării prin intrarea principală, ci prin biroul şefului gării, deoarece vagonul cu care urma să călătorească Duca oprea în faţa acestuia, evitând astfel parcurgerea peronului. Dispoziţia nu a fost respectată. Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând legionarii, după ce şeful poliţiei, Gabriel Marinescu, primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziţie: „Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe”.

Informarea fusese făcută chiar de vărul lui Belimace (unul dintre cei 3 participanți la asasinat), Alexandru Tale, care era informator al poliţiei. După asasinat, în România s-a declarat legea marţială şi mii de legionari au fost arestaţi. Liderul Corneliu Zelea Codreanu, despre care se presupunea că a intrumentat crima, n-a fost prins. Au fost arestaţi însă alţi lideri ai gardei, printre care generalul Zizi Cantacuzino, supranumit Grănicerul. Procesul Nicadorilor s-a desfăşurat la Consiliul de Război Bucureşti în aprilie 1934. Cei trei au susţinut că au fost singurii autori ai crimei şi au acţionat din proprie iniţiativă. Nicadorii au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, în vreme ce liderii Gărzii de Fier au fost eliberaţi.  Procesul asasinilor s-a încheiat la 5 aprilie 1934.

Sursa: enciclopediaromaniei.ro