Casă celebră cu „parfum interbelic” din Sinaia, scoasă la vânzare

Casa Scriitorilor din Sinaia este o bijuterie de arhitectură interbelică situată în zona Cumpătu, cunoscută ca zonă cu case și vile în care se retrăgeau pentru creație mari oameni de cultură, precum George Enescu, Dinu Lipatti sau Titu Maiorescu.

Casa se desfășoară pe P+ POD, are 6 camere din care 4 dormitoare, bucătărie, 2 băi, terasă – pridvor încadrat de coloane bizantine, de unde se pot admira toate frumusețile munților și o curte liberă de 260 mp. Casa este amplasată într-o zonă departe de zgomotul orașului dar aproape de centru și de cele mai importante atracții turistice precum: Muzeul George Enescu, Castelul Peleș, Mănăstirea Sinaia, dar și Parcul Central cu vestitul Cazinou. De asemenea, vă puteți bucura de accesul facil către pârtiile de ski, Babele, Sfinxul, nu departe de Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, cu telecabina se ajunge ușpr la Peștera Ialomiței și de aici spre Lacul Bolboci.

Imobilul este scos la vânzare, pentru prețul de 389.986 de euro. Pentru mai multe detalii și stabilire vizionare, doritorii sunt invitați la sediul din zona Caramfil.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu