Viceprimarul Gheorghe susține că Primăria Sinaia este blocată de opoziție: „Nu putem să facem ședințe extraordinare din trei în trei zile” – VIDEO

Consilierii locali sinăieni s-au reunit astăzi în ședința ordinară pe luna martie și, pe lângă dezbaterile pe bugetele instituțiilor subordonate, spre finalul întrunirii a avut loc un scurt moment de diverse, când viceprimarul social-democrat Vasile Gheorghe s-a plâns de modul de lucru din ultima perioadă din partea consilierilor. Potrivit viceprimarului cu atribuții de primar, consilierii din opoziție abuzează de statutul lor prin solicitări dese de organizare a ședințelor extraordinare, aspect care blochează primăria:
„În consiliu, la ora actuală, este într-o stare de anormalitate absolută. O parte din consilieri au agenda lor proprie și doresc să personalizeze aceste sancțiuni. Din trei în trei zile, avem câte o propunere de ședință extraordinară. În cazul ăsta, noi nu mai putem lucra în primărie! Nu este momentul de competiții și orgolii, este un moment de înțelepciune și bună credință, așa cum ați votat la jurământ, pentru oraș”, a spus Vasile Gheorghe în ultimele momente ale ședinței:


