În Consiliul Local s-a discutat rezilierea contractului cu dezvoltatorul Sinaia Plaza – VIDEO

Consilierii locali sinăieni s-au reunit astăzi în ședința ordinară pe luna mai, cu prilejul căreia s-au dezbătut o serie de proiecte de hotărâre, printre care procesul de la Tribunalul Prahova, intentat împotriva orașului de IMO INVEST TOTAL SRL. În acest context, a fost inițiat de viceprimarul Vasile Gheorghe proiectul de hotărâre privind „achiziționarea de servicii juridice externe de consultanță, asistență și reprezentare a orașului Sinaia în dosarul nr. 709/105/2025”, în scopul apărării în instanță. Primul termen este stabilit pe 22 mai a.c.
Consilierul AUR Emil Nenciu a luat cuvântul și, invocând o serie de încălcări ale prevederilor contractuale de către IMO INVEST, a solicitat rezilierea: „Am dori să știm cu câte firme de consultanță colaborează primăria Sinaia în momentul de față sau dacă sunt doar Popescu și Asociații și dacă este o selecție de oferte. (…) IMO Invest a încălcat contractul, acolo spune că trebuie toalete publice, sunt închise fără nici un semn pe ele – este o încălcare a contractului de concesiune – apoi, trebuia să fie o farmacie, nu există așa ceva și trebuia să fie un magazin destinat producătorilor sinăieni – nici spațiul acela nu există! Trebuie să schimbe destinația cu acordul CL Sinaia. Solicit să ținem cont de aceste aspecte și să demarăm procedura de reziliere a acestui contract. Sunt comercianți care au făcut solicitări să li se pună spații la dispoziție și nu au răspuns!”, a spus Nenciu:


