Accident la Posada: Un TIR încărcat cu panouri fotovoltaice a căzut într-o râpă

Un TIR încărcat cu panouri fotovoltaice a căzut astăzi dimineață într-o râpă adâncă de aproximativ 15 metri. Șoferul în vârstă de 31 de ani a ieșit teafăr din cabina contorsionată.

Bărbatul, care venea de la Arad și se îndrepta către Ploiești, ar fi pierdut controlul volanului în momentul în care vehiculul a intrat în tangaj și nu a mai putut fi redresat. TIR-ul a rupt parapetul de protecție și s-a răsturnat în afara carosabilului, oprindu-se la baza prăpastiei. Cabina și remorca au fost serios avariate, iar încărcătura s-a împrăștiat pe o suprafață întinsă.

Traficul în zonă a fost restricționat pe durata intervenției pompierilor și polițiștilor, care au lucrat pentru degajarea carosabilului și pentru recuperarea încărcăturii.Potrivit Inspectoratului de Poliție Prahova, incidentul a fost încadrat ca accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu