Iosifescu (USR) denunță o campanie cu „informații calomnioase” desfășurată împotriva sa

Spre finalul lunii septembrie apărea informația potrivit căreia la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost depusă o plângere penală împotriva lui Viorica Vasile și a lui Nicolae Iosifescu, consilier local USR Sinaia, cu privire la acuzații de trafic de influență și complicitate la trafic de influență. S-a discutat mult în oraș despre aceste aspecte la momentul respectiv, fiind vorba de o serie de achiziții care ar fi fost făcute de cei doi vizați. Desigur, momentul la care a fost furnizată această informație a fost pe fondul tensionat al alegerii unui nou consilier local cu atribuții de viceprimar în Sinaia.
Potrivit lui Iosifescu, este vorba despre pagina de satiră politică Aici&Acum Haha, care relata faptul că persoana care a depus plângerea la dosar a atașat înregistrări audio și video strânse de la mai mulți consilieri locali, cărora li s-au făcut promisiuni diverse pentru a-l susține atunci la vot pe Gheorghe Bădăran de la PNL:

Momentul politic respectiv a trecut și în mod evident a fost dat uitării, temele principale de discuțiilor politice din oraș fiind astăzi altele. Numai că Iosifescu, din rațiuni evidente, a fost afectat de cele furnizate la momentul respectiv și a solicitat la parchete lămuriri în acest sens.
Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe numele lui Iosifescu nu a fost identificat nici un dosar penal:

În paralel, Iosifescu a făcut și o serie de solicitări la Meta, compania care administrează Facebook, dorind ca postarea respectivă din 21 septembrie să fie ștearsă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

