Criză de leadership în Consiliul Local Sinaia: Fără majoritate și cu negocieri subterane. Iosifescu (USR), în discuții cu PNL: „Nu aș putea, nici ideologic, nici personal, să formez o alianță cu AUR”

Zilele trecute, Consiliul Local Sinaia a fost scena unei noi ședințe tensionate, pe fondul blocajului administrativ care persistă de o perioadă semnificativă. Situația politică locală este marcată de lipsa unei majorități clare, atât tabăra PNL, cât și cea formală a Alianței Sinăienilor beneficiind de un număr de voturi aproape egal, fapt care împiedică adoptarea deciziilor esențiale pentru buna funcționare a administrației orașului. Ambele tabere se plâng de situația existentă.

În acest context, consilierul USR Nicolae Iosifescu a inițiat demersuri pentru formarea unei majorități favorabile în avantajul PNL, transmițând un mesaj pe WhatsApp către consilierii Lucian Dobre, Costel Marcochi, Călin Miloș și Septimiu Dan. În mesaj, Iosifescu a menționat că „PNL a acceptat” să poarte discuții pentru o posibilă colaborare, cu excluderea reprezentanților AUR și a lui Pavel Georgini, întâlnirea fiind propusă pentru perioada de după festivalul Sinaia Forever:

Pe de altă parte, reprezentanții Alianței Sinăienilor consideră că această inițiativă urmărește destabilizarea actualei configurații din Consiliul Local, înlăturarea viceprimarului PSD cu atribuții de primar, Vasile Gheorghe și înlocuirea acestuia cu Gheorghe Bădăran de la PNL, în timp ce Iosifescu ar urma astfel, conform negocierilor, să primească atribuțiile de viceprimar.

Acuzațiile privind încercarea de a rupe o parte din consilieri și negocierile subterane nu sunt negate de Nicolae Iosifescu, care confirmă pentru SINAIA.GROUP aceste demersuri, argumentând că orașul se află într-un blocaj administrativ și că, fiind membru USR, este firesc să poarte discuții cu PNL pentru constituirea unei majorități. El susține că „nu aș putea, nici ideologic, nici personal, să formez o alianță cu AUR!”

În plus, Iosifescu afirmă că a fost jignit public de Emil Nenciu, pe care îl acuză de comportament inadecvat și „idei ciudate„: „Am copil aproape de vârsta lui…”, ne-a spus Iosifescu. Consilierul USR nu neagă existența mesajelor și își asumă inițiativa, deși regretă că discuții personale au fost divulgate în spațiul public, subliniind că dorește doar formarea unei majorități solide în Consiliul Local, astfel încât orașul Sinaia să poată depăși actualul impas administrativ. De asemenea, consilierul USR a mai arătat că „în administrație trebuie să discuți, să mai faci compromisuri.” „Eu nu am luat un capăt de ață de la Primăria sau PNL Sinaia„, a concluzionat Iosifescu pentru SINAIA.GROUP.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu