Statul vrea să oprească „eșalonările la nesfârșit” – SRL-ul nu mai e „scut”: Asociatul sau administratorul garantează datoria firmei cu bunurile personale

De la 1 ianuarie 2026, firmele care vor să-și eșaloneze datoriile către stat intră într-un regim mai dur, cu condiții suplimentare și, în anumite situații, cu garanții personale cerute direct celor din spatele companiei. Noile reguli sunt incluse în așa-numitul „Pachet 2” de măsuri fiscale și schimbă semnificativ logica prin care o societate putea obține amânarea plății obligațiilor fiscale.

Cea mai importantă modificare este eliminarea eșalonării simplificate, mecanism care permitea până acum amânarea plății datoriilor pe o perioadă de până la 12 luni fără depunerea de garanții. Această variantă fusese gândită ca o plasă de siguranță pentru companiile aflate sub presiune de lichiditate, însă statul consideră că sistemul a fost folosit prea des ca soluție de „prelungire” repetată a plăților, fără o disciplină fiscală reală.În locul eșalonării fără garanții, apar situații în care ANAF poate solicita garanții personale din partea beneficiarului real al firmei. În termeni juridici, vorbim despre un contract de fidejusiune: asociatul sau administratorul se angajează că va achita datoria companiei dacă firma nu mai poate plăti. Practic, se ajunge la scenariul în care obligațiile fiscale eșalonate ale unei societăți pot fi acoperite, la nevoie, din patrimoniul personal al persoanei fizice care o controlează sau o administrează.

Miza devine și mai mare în cazul firmelor care, în momentul depunerii cererii de eșalonare, au și alte obligații ce nu pot fi incluse în eșalonare. Sunt vizate, de exemplu, accizele, sumele de recuperat din ajutoare de stat sau datorii rămase dintr-o eșalonare anterioară. În aceste situații, pe lângă garanțiile obișnuite, ANAF poate cere și fidejusiunea asociatului sau a administratorului, ceea ce mută riscul din zona „companiei” în zona „omului”.Ministerul Finanțelor justifică schimbarea prin nevoia de a crește șansele reale de recuperare a banilor și de a stopa practica eșalonărilor repetate, care pot transforma datoria fiscală într-o problemă „împinsă” la nesfârșit. În același timp, juriștii avertizează că această abordare lovește în principiul de bază al societății cu răspundere limitată: separarea clară dintre patrimoniul firmei și patrimoniul persoanei fizice. Cu alte cuvinte, SRL-ul își pierde o parte din „scutul” care îl făcea atractiv pentru antreprenori, mai ales în perioade economice volatile.

Pachetul de modificări introduce și termene mai scurte pentru achitarea obligațiilor care nu pot fi incluse în eșalonare, precum amenzile sau creanțele transmise de alte instituții. Termenul ar urma să scadă de la 180 de zile la 60 de zile, iar nerespectarea acestui interval poate duce la pierderea eșalonării acordate pentru celelalte datorii. În practică, asta înseamnă că o firmă poate rămâne fără „plasa” de eșalonare dacă nu reușește să-și stingă rapid obligațiile care sunt în afara schemei.Pentru mediul de afaceri, schimbarea vine cu un mesaj clar: statul vrea să reducă toleranța față de întârzieri și să transfere o parte din risc către cei care conduc sau dețin companiile. Pentru antreprenori, însă, noul cadru ridică întrebări despre predictibilitate și despre cât de mult se poate extinde răspunderea personală în raport cu datoriile unei firme, mai ales în sectoarele unde cash-flow-ul este sezonier sau dependent de contracte mari.

În perioada următoare, efectul real al noilor reguli se va vedea în două zone sensibile: câte firme vor mai solicita eșalonări și câte vor reuși să le obțină în noile condiții, respectiv dacă presiunea suplimentară va duce la o disciplină fiscală mai bună sau, dimpotrivă, va accelera închiderea unor afaceri care nu pot aduce garanții personale.