Primarul Oprea: „Regulile pe munte trebuie să fie simple și clare, nu folosite în interesul personal al unor consilieri locali. Pavel Georgini are o nevastă tânără care cheltuiește mult și l-a trimis la muncă, aici îl înțeleg”

Marți, Consiliul Local Sinaia se reunește în ședință extraordinară, iar subiectul monitorilor de schi și al accesului la instalațiile pe cablu a generat un conflict deschis în plan politic. Primarul Vlad Oprea a declarat pentru SINAIA GROUP că proiectul de hotărâre privind această temă este inițiat de el „mai demult” și că nu dorește ca documentul să fie grăbit către vot înainte de finalizarea discuțiilor cu cei direct vizați, astfel că Pavel Georgini (neafiliat) a „furat proiectul original”.

„Proiectul de hotărâre este inițiat de mine mai demult. Vreau să mai lucrez cu el și să mai am niște întâlniri cu monitorii de schi. Am avut o întâlnire acum două săptămâni, urmează să mai am luni încă una la ora 5. Sunt revoltat de felul în care se încearcă deturnarea acestui subiect și transformarea lui într-o miză de imagine. Ședința extraordinară este convocată de mine, ca primar, nu de opoziție. Iar proiectul de hotărâre este inițiat de Primărie. Ce s-a întâmplat este că unii consilieri au aflat de el, au preluat ideea și au depus-o în Consiliul Local ca să o voteze înaintea proiectului original. Este o copiere a unei inițiative care aparține administrației și care trebuia discutată corect, transparent, nu pe repede-înainte, pentru capital politic”, a declarat Vlad Oprea pentru SINAIA GROUP.

În același timp, primarul acuză că în spațiul public s-a creat impresia că inițiativa ar aparține consilierilor din opoziție și susține că ideea proiectului ar fi fost preluată și depusă separat pentru a fi votată înaintea variantei originale a Primăriei. Primarul îl vizează direct pe consilierul Pavel Georgini, despre care afirmă că nu ar avea legătură cu domeniul schiului și că ar avea, în schimb, probleme administrative legate de activități comerciale din stațiune: „Pavel Georgini nu are treabă nici cu monitorii de schi, nici cu muntele. Are un spațiu comercial ilegal pentru care a fost emisă dispoziție de demolare. Închiriază sănii, tot ilegal, și este amendat în mod repetat pentru asta. El este un impostor, dar problema lui este că e căsătorit cu o femeie tânără care cheltuiește mult și l-a trimis la muncă, să facă bani, aici pot să îl înțeleg„, a concluzionat foarte acid Oprea, pentru SINAIA GROUP.

Tensiunea dintre primar și consilierii din opoziție se suprapune peste nemulțumirile deja existente în rândul monitorilor de schi, care au reclamat în ultimele zile lipsa unei consultări reale înainte de luarea unei decizii ce le poate afecta activitatea. În acest context, ședința extraordinară de marți se anunță una cu mize ridicate, atât pe zona de procedură, cât și pe modul în care va fi gestionat accesul la infrastructura de schi în plin sezon.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu